Senatul a adoptat tacit, luni, o initiativa legislativa care prevede interzicerea revenirii in locuinta familiei pentru agresor, pentru maximum 6 luni.

Masura ar putea fi aplicata de instanta de judecata si in cazul in care agresorul este unicul proprietar al locuintei. Propunerea legislativa privind modificarea Legii 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie ii are ca initiatori pe deputatii PDL Raluca Turcan si Daniel Buda.

Parlamentul a adoptat proiectul de combatere a violentei in familie

Instanta de judecata ar urma sa poata dispune aceasta masura la cererea victimei, a oricarei persoane sau din oficiu, ori de cate ori exista probe sau indicii temeinice ca un membru de familie a savarsit un act de violenta cauzator de suferinte fizice sau psihice asupra unui alt membru, potrivit gandul.info.

In perioada in care agresorul nu se poate intoarce in locuinta, victima are obligatia sa se ocupe de cheltuielile de intretinere. Initiatorii au motivat ca este necesara o asemenea prevedere care sa acorde destul timp victimelor sa-si revina dupa traumele suferite si, daca e cazul, sa-si gaseasca o noua locuinta.

Propunerea legislativa urmeaza sa fie dezbatuTa de Camera Deputatilor, care este for decizional.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.