Sindicalistii au cerut majorarea salariilor cu 23% si conditii mai bune de munca

Sindicalistii de la metrou au oprit activitatea ieri dimineata, intre orele 4.00 si 6.00, cerand salarii mai mari cu 23% si conditii de munca mai bune. Angajatii Metrorex s-au prezentat la munca si au pregatit trenurile astfel incat acestea sa poata lua calatorii din statii incepand cu ora 6.00 (cand se incheie greva), in loc de ora 5.00 (conform programului normal). In mod normal, intre orele 4.00 si 5.00, trenurile sunt duse in statii, dupa graficul de circulatie. Desi au fost in greva, salariatii au dirijat trenurile astfel incat acestea sa poata prelua calatorii la ora 6.00. La intrarea in fiecare statie de metrou se aflau afise cu anuntul privind greva de avertisment, dar si jandarmi care asigurau ordinea. De altfel, calatorii au fost instiintati, prin afise, inca de la sfarsitul saptamanii trecute, ca luni are loc o greva de avertisment, intre orele 4.00 si 6.00. Ion Radoi, presedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, a declarat ca cei 5500 de salariati ai Metrorex au primit majorare salariala in fiecare an, o data cu negocierea contractului colectiv de munca.

Aceasta majorare a fost, anul trecut, de 17% la suta, "in conditiile in care exista o oarecare stabilitate a puterii de cumparare", a precizat Radoi. Majorarea solicitata acum se poate negocia, afirma Radoi, care precizeaza ca acest procent acopera rata inflatiei si scaderea puterii de cumparare. De asemenea, angajatii mai vor conditii de munca mai bune, dar si o anume incadrare in grupele de munca, unii dintre ei fiind exclusi de pe lista grupelor speciale de munca, care le-ar permite primirea sporurilor acordate pentru cei care lucreaza in subteran. Potrivit liderului sindical, contractul colectiv de munca a expirat si trebuie reinnoit, dar administratia nu a oferit nici o majorare salariala. Radoi spera ca se va gasi o solutie si nu se va ajunge la greva generala, care ar afecta peste 600.000 de calatori. Majorarea salariala ceruta ar putea fi onorata renuntandu-se la acordarea celui de-al 13-lea salariu, precizeaza Radoi.

Salariul mediu brut al angajatilor de la Metrorex este de 860 de lei, dupa cum afirma liderul sindical. Sindicalistii asteapta o oferta din partea administratiei, iar daca aceasta nu va veni, spun ca vor fi nevoiti sa stabileasca data grevei generale.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.