Ziua de nastere a marelui poet Mihai Eminescu este sarbatorita prin Ziua Culturii Nationale.

Incepand din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este sarbatorita Ziua Culturii Nationale, in urma unei legi promulgate in decembrie 2010. Potrivit demersului legislativ, pe 15 ianuarie, autoritatile vor sprijini material si financiar organizarea de manifestari cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodata, societatile romane de televiziune si radiodifuziune trebuie sa realizeze si sa includa in programele lor emisiuni dedicate acestei zile, scrie MEDIAFAX.

Academia Romana impreuna cu Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta au organizat pentru omagierea poetului, un eveniment in Aula prestigiosului for de cultura care presupune un concert si o expozitie dedicate poetului national.

- Conferinta „Eminescu printre noi”, in care se vor marca cele mai importante evenimente din cultura romana este prezentata de cunoscutul eminescolog acad. Dimitrie Vatamaniuc.

- Casa memoriala „T. Arghezi – Martisor” aduce impreuna iubitorii poeziei marelui poet la o manifestare intitulata „162 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu”, potrivit Ziare.com.

- Expozitia "Eminescu in arhive si biblioteci particulare" urmeaza sa fie vernisata luni, 16 ianuarie, in Rotonda MNLR iar joi, 19 ianuarie va fi evocata opera primei traducatoare a lui Eminescu in Asia, Amitei Bhose, printr-un eveniment intitulat „Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu”.

- Eminescu a fost celebrat si la Opera Nationala Bucuresti printr-un recital numit „Stelele-n cer...”.

Marele poet este omagiat si in strainatate

ICR Budapesta reia proiectul "E-mail-uri eminesciene": De ziua poetului, se trimit la peste 600 de adrese electronice din baza sa de date texte traduse din opera lui Eminescu. In acest an, manifestarea marcheaza si centenarul mortii lui Ion Luca Caragiale. Sub titulatura "E-mailuri eminesciene, caragialiene, carti audio si invitatie la studio", vor fi trimise texte in traducere maghiara din satirele lui Eminescu in jonctiune cu schitele lui Caragiale.

Citeste si:
Zelenski, mesaj dur pentru Viktor Orban: „De ce este Budapesta...
Zelenski, mesaj dur pentru...

Institutul de la Chisinau, care poarta numele poetului Mihai Eminescu, organizeaza o expozitie de carte pentru copii pe teme eminesciene, o expozitie de pictura si concertul "Dor de Eminescu". Luni, ICR Chisinau organizeaza conferinta publica "Eminescu si viziunea paradiziaca", sustinuta de presedintele ICR, Horia Roman Patapievici. Evenimentul este conceput pentru a marca ziua de nastere a poetului Mihai Eminescu, zi care va deveni si sarbatoare oficiala a ICR Chisinau, care ii poarta numele.

Institutul Cultural Roman "Dimitrie Cantemir" din Istanbul
organizeaza joi, 19 ianuarie, un cocktail la sediu, cu ocazia inceputului de an si a Zilei Culturii Nationale, la care sunt invitati partenerii institutului ca o forma de multumire pentru colaborarea din cursul anului anterior.

Citeste si:
Casa memorială Veronica Micle, singurul muzeu dedicat muzei lui...
Casa memorială Veronica...

ICR Lisabona a organizat joi expozitia de fotografie, video si texte intitulata "Romania Seen Through Your Camera", care va fi gazduita de Palácio da Independência din Lisabona. Proiectul expozitiei de fotografie apartine unor tineri portughezi (Daniela Guerreiro de Oliveira, Hugo da Mota Peixoto, João Pedro Correia, Joana Carvalho Fernandes), membri ai asociatiei de tineri jurnalisti Youth Press Portugal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.