Cei 3.000 de oameni care lucrau in turism in Delta sunt, la ora actuala, someri, iar pierderile provocate de gripa aviara in domeniul turismului depasesc 15 milioane de euro. Delta este pustie, hotelurile sunt goale, iar sutele de salupe, care in aceasta perioada a anului trebuiau sa efectueze zeci de curse pe zi, zac ancorate in Portul Tulcea. In perimetrul Deltei Dunarii traiesc aproximativ 15.000 de suflete. Principalele surse de venit ale acestor oameni sunt pescuitul si turismul rural.

Pescuitul sportiv, activitate care aducea in fiecare toamna mii de turisti din intreaga tara, a fost interzis, fiind permis doar cel industrial. Din cei 15.000 de locuitori, doar 1.700 sunt pescari angajati, restul de peste 13.000 de oameni ramanand fara nici o sursa de venit. Actualul guvernator, Paul Cononov, ne-a declarat ca s-a actionat in necunostinta de cauza si ca va incerca sa anuleze ordinul de interzicere a pescuitului. Ministerul Agriculturii a interzis pescuitul sportiv - pe termen nelimitat - "pe motiv ca "supracirculatia turistica poate transborda virusul in centrele urbane".

Totusi, specialistii spun ca pestele nu are nici o implicare in gripa aviara, dovada ca pescuitul industrial nu a fost interzis. Totusi, unele supermarketuri nu au mai primit peste din Delta Dunarii pe motiv ca paza buna trece primejdia rea. Operatorii din turism au solicitat o intalnire cu autoritatile statului pentru a se gasi solutiile necesare iesirii din aceasta criza. ,Guvernul roman nu este pregatit sa faca fata unei asemenea crize pe termen lung. Am trimis o scrisoare deschisa premierului Tariceanu in care solicitam o intalnire, dar nu am primit inca nici un raspuns", ne-a declarat Virgil Munteanu, fost guvernator si actualmente directorul unui hotel din Delta.

Imaginea Deltei Dunarii, ca si produs turistic, este compromisa. ,Este foarte greu, daca nu imposibil, sa mai poti convinge turistii straini sa aleaga Delta Dunarii, mai ales ca s-a facut acea declaratie iresponsabila, anume ca virusul aviar va sta in Delta 5 ani de zile", crede Virgil Munteanu. ,A fost o mare prostie a Comandamentului impotriva gripei aviare sa lase o asemenea sentinta sa plece din gura vreunui functionar, fie el si al OMS, pentru ca una dintre cele mai importante surse de turism din Romania, Delta Dunarii, a fost condamnata.

Balatonul se bucura foarte tare de acest anunt", ne-a declarat Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Delta. E pacat, fiindca Delta tocmai intrase in cataloagele marilor agentii, iar numarul de turisti din Occident crescuse de peste 14 ori fata de 2003.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.