Cel putin 15 ani de acum inainte, energia romaneasca se va baza tot pe carbune, gaze naturale si petrol. Alternativele autohtone de energie exista, dar in stare incipienta. Pina cind se vor dezvolta, Romania depinde insa de aceste resurse limitate, exploatate la maximum, dar inutil, in perioada comunista.

Azi incepe simpozionul "Optimizarea Serviciilor Energetice", care va pune in discutie resursele de energie ale Romaniei. In Europa Centrala si de Est, producerea energiei depinde de traditionalii combustibili fosili: carbune, gaze naturale si petrol. La nivel mondial, peste 1,6 miliarde de oameni sint dependenti de forme traditionale de energie, total ineficiente. Aceasta este una dintre concluziile unui studiu despre dezvoltarea energiei in Romania, realizat de Gheorghe Buliga, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale.

Inca 70 de ani pe carbune

Carbunele inseamna un sfert dintre resursele minerale naturale. El ramine o sursa energetica usor de accesat, reducerea productiei in Balcani avind un impact negativ greu de suportat pentru populatia din regiune. In Romania, resursele de carbune pot asigura productia pentru inca 70 de ani, lignitul fiind cel mai folosit de termocentralele romanesti. Calculele economice actuale evalueaza volumul resurselor care indeplinesc conditiile de exploatabilitate la 616 milioane de tone de lignit. In Romania, extractia de carbune a debutat in secolul al XIII-lea, productia crescind constant pina in 1989, cind s-a ajuns la un virf de 60 de milioane de tone. In ultimii sase ani, insa, costurile ridicate ale exploatarii si cererea saraca de pe piata interna au determinat inchiderea unei parti din activitatea miniera.

Petrol precoce

"In ciuda declinului productiei, Romania este cea mai importanta tara producatoare de titei si gaze naturale din Europa Centrala si Rasariteana, cu exceptia Federatiei Ruse", arata Buliga. Tara noastra produce anual 5,5 milioane de tone de titei, in 1935 ocupind locul 6 in topul producatorilor din lume. Descoperirea petrolului romanesc a avut insa si dezavantaje. Romanii au exportat petrol intr-o perioada cind pretul acestuia pe piata mondiala era mic: peste 60% din intreaga productie a tarii au fost realizate in perioada 1950-1989.

Mai mult, spre deosebire de celelalte tari din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), Romania nu a beneficiat de titei si gaze naturale ieftine din spatiul ex-sovietic, din contra, intre anii 1945 si 1956 au fost trimise in Uniunea Sovietica mari cantitati de titei si produse petroliere.

In ceea ce priveste gazele naturale, in anii ’80, Romania ajungea la 36,2 miliarde metri cubi. In prezent, productia interna asigura 70% din consumul de hidrocarburi al Romaniei, dar specialistii prevad o scadere a acestui raport de pina la 60% in 2010 si la mai putin de 50% peste inca zece ani.

Vint, soare si rumegus

Avind in vedere ca resursele traditionale sint limitate, in majoritatea statelor europene are loc o reconsiderare a prioritatilor in domeniul energiei. In acest context, resursele regenerabile de energie pot oferi solutii pe termen mediu si lung. In Romania, resursele regenerabile se bazeaza pe energie solara, eoliana, geotermala si biomasa (rumegus).

"In prezent, energia electrica din surse regenerabile se produce numai in microhidrocentrale, aceasta productie reprezentind mai putin de 0,5% din total. Documentele europene scot deja in evidenta intirzierea in promovarea acestor surse in Romania. Conditiile de piata nu favorizeaza competitivitatea lor directa. Cele mai apropiate de pragul comercial sint aplicatiile folosind biomasa si resursele geotermale", spune Monica Iorgulescu, inspector pe resurse regenerabile in cadrul Agentiei pentru Conservarea Energiei. In prezent, in Uniunea Europeana sursele regenerabile de energie asigura 6% din consumul brut. Cota se va dubla pina in 2010, investitiile in acest sector urmind sa atinga 95 de miliarde de euro.

Siguranta nucleara

"La ora actuala, Romania detine cel mai sigur sistem nuclear din Europa de Sud-Est. Probabilitatea ca in cazul unui cutremur devastator reactoarele sa intimpine probleme sint aproape imposibile", spune Vilmos Zsombori, presedintele Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare. Energia nucleara acopera 10% din necesarul de energie electrica. In opinia lui Zsombori, lucrarile pentru punerea in functiune a Unitatii 2 de la Cernavoda se afla intr-un stadiu avansat, aceasta urmind a fi inaugurata in 2007. In aceste conditii, energia nucleara va acoperi 20% din energia electrica. Romania va mai inaugura in viitorul apropiat inca doua reactoare nucleare.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.