Jurnalul National a inceput o investigatie pe cont propriu. Reporterii nostri speciali care s-au ocupat de acest caz au gasit mai multe elemente noi sau, in orice caz, mai putin cunoscute publicului larg. In loc sa limpezeasca povestea mortii sotilor Ceausescu, informatiile pe care le-am obtinut duc la noi intrebari. Tocmai de aceea nu ne dam seama de ce autoritatile judiciare vor sa obtureze clarificarea unei povesti care tine deja de istorie.

MORTII CARE NU EXISTA OFICIAL

Dupa cum ne-a spus prof. dr. Vladimir Belis, director al IML in timpul evenimentelor din decembrie 1989, certificatele de constatare a decesului eliberate pentru Nicolae si Elena Ceausescu la 30 XII 1989 sunt lovite de nulitate. Ele au fost completate fara ca medicul legist sa vada cadavrele, ba chiar mai mult decat atat, sunt dublate de alte certificate cu acelasi numar de inregistrare, eliberate pe numele unor "morti obisnuiti". Asta fiindca, din motive obscure, generalul Victor Athanasie Stanculescu i-a cerut, dupa completarea certificatelor, doctorului Belis intregul top de certificate pe care il avea acesta asupra lui.

Generalul a luat si cotoarele actelor, asa incat numerele de ordine ale acestora nu se regasesc in scriptele IML. In mod misterios, cele doua hartii completate au fost returnate doctorului Belis de catre Ministerul de Interne abia in anul de gratie 1998. Ramane o poveste obscura ce s-a intamplat cu ele in acest timp (1989-1998) si ce traseu au avut, cum de au ajuns din mainile generalului tocmai la Ministerul de Interne.

In registrul de inhumari din 30 decembrie 1989, la pozitiile presupuselor morminte ale cuplului dictatorial figureaza ca ar fi fost inmormantati doi militari: un locotenent-colonel si un colonel. Gelu Voican Voiculescu a motivat falsificarea identitatilor prin faptul ca ar fi vrut sa protejeze ramasitele Ceausestilor de furia multimii. Chiar daca domnul Voican a avut dreptate in demersul sau de atunci, un lucru ramane clar: nu exista nici un act legal valabil care sa demonstreze ca la Ghencea se afla trupurile sotilor Ceausescu.

PREA MULT TIMP

Ramane, de asemenea, fara vreo explicatie logica faptul ca perechea executata a ramas neinmormantata vreme de cinci zile, intre 25 decembrie 1989 si 30 decembrie. Gelu Voican justifica aceasta "intarziere" prin faptul ca s-a luat cu niste sedinte si a uitat pur si simplu de cadavre. Timp de cateva zile, acestea ar fi stat in morga Spitalului Militar Central.

Explicatia domnului Voican este destul de ciudata, la fel cum bizara de-a dreptul este disparitia cadavrelor vreme de vreo 12 ore de pe gazonul Stadionului Ghencea, unde fusesera debarcate din elicopterul care le-a adus de la Targoviste. Cadavrele lasate o perioada nesupravegheate "s-au volatilizat", pentru ca apoi sa reapara dupa un damb din apropierea stadionului. Exista voci care spun ca atunci s-ar fi putut produce o inlocuire a trupurilor celor doi.

CHIPUL ELENEI CEAUSESCU

In mai multe interviuri acordate ziaristilor care au scris despre cele intamplate in decembrie 89, Dorin Carlan, unul dintre cei trei parasutisti care au participat la executia perechii dictatoriale, pretinde ca "s-a ocupat personal" de Elena Ceausescu. El afirma ca sotia dictatorului nu ar fi murit dupa primele rafale si ca el i-ar fi tras nu mai putin de 30 de gloante (un incarcator de AKM) in cap. Carlan isi aminteste ca era "plin de bucati de oase si de creier pe uniforma".

30 de gloante de calibru 7.62 desfigureaza, ar fi trebuit sa o lase pe Elena Ceausescu fara chip. In filmul difuzat de Gelu Voican Voiculescu in care cele doua cadavre sunt aratate la morga Spitalului Militar Central, in imaginile in care sicriele nu au capac, fizionomia Elenei pare intacta. Daca domnul Carlan nu minte, ne intrebam cine era de fapt in sicriu.

PERSONAJE RAMASE IN UMBRA

Cei care au participat la procesul si la executia Ceausestilor, in general, au vorbit. Atat membrii completului de judecata, cat si cei ai plutonului de executie ajunsesera la un moment dat niste mici vedete media. Marturiile lor, in mare, concorda. La fel si cele ale reprezentantilor FSN deplasati la fata locului, Virgil Magureanu, Victor Athanasie Stanculescu si Gelu Voican Voiculescu. Din cortegiul de persoane care au avut legatura cu moartea Ceausestilor lipsesc totusi cateva voci.

Medicii militari Liviu Verdes si Florin Olteanu nu au facut deloc declaratii publice. Cu toate ca nu apar in relatarile celorlalti drept pasageri in cele doua elicoptere militare care au plecat de la Bucuresti la Targoviste, ei au semnat o declaratie prin care constatau moartea prin hemoragie interna cauzata prin impuscarea celor doi. Nu e clar cum au ajuns Verdes si Olteanu la Targoviste.

Despre primul medic stim ca apare in filmul executiei si ca in momentul Revolutiei era specialist in boli interne la Policlinica MApN din Drumul Taberei si avea grad de capitan. Doctorul Verdes exista si acum, lucreaza la Spitalul Militar Central, dar evita contactele cu presa. Despre Florin Olteanu nu am aflat nimic, oricat ne-am straduit, asa ca pana la proba contrarie il consideram un fel de himera.

Imediat dupa executie, ambii medici au crescut mai ceva ca Praslea cel Voinic, cu doua grade militare peste noapte. In epoca, la inceputul anului 1990, circula un zvon neverificat pana acum, ca s-ar fi atentat la viata dr. Verdes, singurul personaj care aparea "in clar" pe prima varianta a procesului difuzat la TVR in noaptea de 25 spre 26 decembrie.

In filmul despre asa-zisa inmormantare a Ceausestilor la Ghencea, difuzat de Gelu Voican Voiculescu in 1991, apare si o femeie, identificata drept Cerasela Baijac Demetrescu. Bursa zvonurilor spune ca juna Cerasela, aflata pe atunci in relatii apropiate cu domnul Voican, ar fi perchezi-tionat cadavrele, ba chiar "i-ar fi placut" o parte din bijuteriile Elenei. Incadrata in 1990 ca locotenent de Politie, Cerasela s-a dat ulterior la fund. Se pare ca a emigrat in Franta.

Marturia ei ar fi putut sa confirme sau sa infirme varianta lui Gelu Voican despre traseul corpurilor. Pe filmul pomenit mai sus ea apare atat la morga SMC, cat si atunci cand sunt ingropate sicriele despre care se presupune ca ar fi continut corpurile celor doi. Cerasela, acolo unde se afla, continua sa taca.


SIMPLE SUPOZITII

Citeste si:

Faptul ca nu s-a permis deshumarea fostului presedinte si a sotiei sale ne face sa ne lansam intr-o serie de supozitii, unele dintre ele, recunoastem si noi, greu credibile, dar care, pana la cercetarea atenta a ramasitelor pamantesti de la Ghencea, nu pot fi contrazise total: 1 - in mormintele de la Ghencea nu se afla sotii Ceausescu.

In cazul acesta, cadavrele lor, dupa cum avansa o ipoteza Haralambie Voicilas, avocatul Zoiei Ceausescu, ar fi fost incinerate in timpul vajaielii din ’89 sau pur si simplu ar fi disparut. In cazul disparitiei putem lua in calcul ca s-ar fi topit pe Stadionul Ghencea si toata povestea cu reaparitia lor ar fi o mistificare ulterioara. Trebuie sa precizam ca nu exista nici un document video care sa ateste faptul ca in sicriele pe care le-a "ingropat" Gelu Voican erau intr-adevar Nicolae si Elena Ceausescu.

De-a lungul vremii au aparut si povesti, cum ca in locul adevaratilor Ceausesti ar fi fost impuscate niste sosii, iar personajele reale ar fi fugit "in lume" sub protectia unor servicii secrete. Deshumarea si efectuarea analizei ADN ar putea sa spulbere fara drept de apel asemenea basme; 2 - cu cadavrele Ceausestilor s-a intamplat ceva ce nu trebuie aflat.

S-a zvonit, de asemenea, ca Nicolae si Elena Ceausescu ar fi fost torturati pentru a marturisi unde le sunt conturile puse la pastrare pentru zile grele. In cazul asta, daca oasele celor doi ar prezenta fracturi care nu au fost cauzate de gloante, ipoteza torturii ar deveni valida si ea ar arunca un val de antipatie asupra celor care au luat puterea in 1989.

De asemenea, Zoia Ceausescu ar putea deschide o actiune penala si civila impotriva acestora. Doamna Ceausescu ar putea deschide o actiune judecatoreasca similara si daca ar constata ca trupurile parintilor ei au fost mutilate ulterior executiei in intervalul de pana la 30 decembrie. In acest caz, direct responsabile ar fi autoritatile militare in a caror custodie s-au aflat corpurile.

INDICII

Unul dintre indiciile care alimenteaza incertitudinea Zoiei Ceausescu si pe care il expune in cererea de deshumare este faptul ca locurile de veci, unde MApN pretinde ca au fost inmormantati Ceausestii, figureaza ca fiind concesionate altor persoane. De asemenea, un alt temei de indoiala a doamnei Ceausescu este faptul ca, desi cei doi au decedat la Targoviste, in ambele certificate medicale constatatoare ale mortii se mentioneaza ca au murit in Bucuresti, Sectorul 1. Sunt inadvertente si legat de data nasterii Elenei Ceausescu - in certificatul de deces se mentioneaza ca ar fi nascuta la 7.01.1916, data reala fiind 06.01.1919.

VARIANTA À LA VOICAN

Gelu Voican Voiculescu sustine ca trupurile celor doi soti sunt inmormantate cu certitudine la Ghencea Civil. "Acolo au fost ingropati, eu nu ii am in pivnita", afirma Voican in 1999. Din marturia sa reiese ca acele doua cadavre au fost depuse in dulapuri frigorifice in ziua de 26 decembrie 1989, dupa care grupul conducator s-a ocupat cu sedinta de constituire a organelor Consiliului Frontului Salvarii Nationale si cu instalarea in Calea Victoriei.

Treburile administrative ale instalarii, precum distribuirea birourilor si alte asemenea, au facut ca sa fie uitate la congelat cele doua cadavre. "Cand le-am reamintit de cele doua trupuri, mi s-a zis ca din moment ce am fost si la Targoviste, ar fi cazul sa ma ocup si de inmormantare", a adaugat Gelu Voican Voiculescu. Tot din marturia acestuia reiese ca s-ar fi izbit de aspectele juridice: dat fiind vorba de o moarte violenta, trebuiau niste certificate constatatoare ale mortii. Voican i-ar fi declarat morti, iar certificarea de moarte violenta ar fi dat-o Institutul Medico-Legal, la interventia generalului Stanculescu.

La data de 30 decembrie ar fi fost pusi in cosciuge si dusi la Ghencea, unde gropile erau sapate din dimineata zilei, crucile fiind pe numele a doi colonei. Cred ca este utila deshumarea lor, iar despre intarziere nu pot spune decat ca singura ratiune a amanarii o reprezinta comoditatea autoritatilor, ne-a declarat recent Gelu Voican.

"Separati ca sa nu se certe"

A fi sau a nu fi, asta-i intrebarea pe care si-o pune Zoia Ceausescu de cativa ani incoace. A fi sau a nu fi ingropati sotii Ceausescu in Cimitirul Ghencea Civil din Bucuresti!? Ea crede ca nu, dar certitudinea unui raspuns corect nu o va avea atat timp cat judecatorii Curtii de Apel Bucuresti ii resping cererea prin care fata fostilor dictatori solicita deshumarea parintilor ei.

Pana una-alta, in Ghencea Civil sunt doua morminte la care nostalgicii comunismului vin destul de des - ne-au declarat paznicii si groparii de-acolo - sa aprinda lumanari si sa depuna coroane de flori. Cele doua morminte sunt asezate de-o parte si de cealalta a aleii principale din cimitir. Se pare ca nu au fost locuri apropiate pentru amandoi. El, Nicolae Ceausescu, este (daca intr-adevar e acolo) ingropat undeva, pe partea stanga a cimitirului. Ea, Elena Ceausescu, se afla vizavi. "Ca sa nu se certe i-au ingropat asa", glumeste un gropar. Mormantul lui este mult mai ingrijit. Are flori plantate pe el. Flori nemuritoare, artificiale. Au avut grija membrii Partidului Muncitoresc Roman sa-i faca si o cruce din piatra, pe mijlocul careia au incrustat o stea de un rosu aprins.

MODESTIE

Mormantul Elenei Ceausescu este mai saracacios. Are o cruce subtire din fier si e ascuns undeva, la umbra unui copac. Tot pe mormantul ei a aparut si o placa din marmura alba, cu simboluri ciudate. Figuri geometrice, un triunghi si cateva cercuri plus alte insemne care noua nu ne spun nimic. "Vine lume aproape in fiecare zi aici (n.r. - noi n-am vazut pe nimeni cat timp am poposit in zona). Vin si strainii care sunt curiosi", ne spune un alt obisnuit al locului.

Orice batran pe care-l intalnesti in cimitir, odihnindu-si oasele pe o banca si tinand companie mormintelor batute de vant, ploaie, zapada sau orice altceva, stie unde sunt ingropati sotii Ceausescu. "Acolo sunt, maica!" si arata cu degetul spre el. "Iar ea e dincolo. Cam al treilea mormant"... Asa sa fie?