A trecut prin razboi si a fost persecutata de comunisti. Acum, descendenta lui Gábor Bethlen, Principele Transilvaniei, lupta la batrinete cu birocratia. Aceeasi lupta o dau familiile istorice Wesselény, Kemény, Haller, Teleki. Fostele lor proprietati cuprind sute de mii de hectare.

Pe baza legii adoptate anul acesta, urmasii baronilor Bánfy si Kemény revendica aproape 47.000 de hectare de padure in judetul Mures, mare parte a acestora fiind revendicata de contesa Anna Bethlen. Pina acum, prin mai multe mosteniri, contesei i s-au restituit aproximativ 200 de hectare de teren arabil si citeva imobile. Lázár Páll, descendent pe linie materna a familiei Kemény, spune insa ca in Ardeal erau putini cei care aveau suprafete de teren mari si ca cei care aveau multe proprietati erau si foarte numerosi, astfel ca averea se impartea intre mai multi membri.

"Familia mamei mele din Hunedoara a avut in 1918 in jur de 300-400 de hectare de teren agricol, 100 de hectare de padure si doua case. Pina in 1949, dupa reforma agrara din 1921 si deposedarile din 1945, le-au ramas 54 de hectare de pamint arabil si 80 de hectare de padure. Toate, confiscate de comunisti", adauga Pall. In Salaj si Cluj, Kriszta Böjte, descendenta a familiilor Bánfy (pe linie paterna) si Wesselényi (pe linie materna), a primit pina acum 50 de hectare de teren agricol, 20 de hectare de padure si doua case. Mai are de primit in jur de 500 de hectare de padure.

Legea nr. 247/2005 spune ca proprietarul majoritar al unui ocol silvic va primi, pe linga padure, si utilitatile (cabane, drumuri, amenajari de vinatoare). Mai mult, daca Directia Silvica face profit din administrarea padurii in intervalul de timp dintre validarea cererii de retrocedare si punerea efectiva in posesie, profitul trebuie dat viitorului proprietar. "Daca luam in calcul intreaga suprafata pe care au detinut-o vechii proprietari, nu stam bine nici in privinta caselor, conacelor si castelelor si nici la terenurile agricole", a declarat pentru "Cotidianul" Miklós Torma, vicepresedintele fundatiei Castellum, organizatie care reprezinta interesele familiilor nobiliare maghiare din Ardeal.

Unde-i lege e si tocmeala

La inceputul anilor 1990, in Romania nu exista un consens politic privind bunurile mobile si imobile confiscate de regimul comunist. Cu toate acestea, in anul 1991 apare Legea nr. 18, privind fondul funciar. Peste patru ani, ea este completata de Legea nr. 112, privind reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte trecute in proprietatea statului. Adoptarea acestor acte normative nu a rezolvat insa situatia, iar in urma aplicarii lor s-au improprietarit mii de persoane care nu avusesera niciodata pamint, in schimb, fostii proprietari au primit inapoi parti mici din averea confiscata. In 1997 apare Legea nr. 169, cu modificarea si completarea Legii fondului funciar, iar in 2000, Legea nr. 1 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere solicitate si Legea nr. 10, privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Nu de mult a aparut si Legea nr. 247/2005, privind retrocedarea terenurilor si padurilor.

Cetatenie obligatorie

"Va fi o avalansa inspaimintatoare de procese intre mostenitori, odata improprietarit unul dintre ei, dar si intre acestia si comisiile locale. Daca pe vremuri a fost pasune si acum pe terenul respectiv e padure de 50 de ani, trebuie sa le-o dam fara sa comentam, ca asa spune legea", considera Adrian Pirlea, purtator de cuvint al Directiei Silvice Mures. "Legea 247 nu e prea relevanta in privinta terenurilor agricole, pentru ca ele au fost in mare parte deja impartite. Or, terenurile odata impartite, nu mai sint libere, deci nu mai pot fi date altcuiva.

Citeste si:

Dupa 14 ani, persoana respectiva poate ca a vindut terenul, asa ca, practic, nu se mai poate face nimic. Singurele sperante sint cele legate de paduri. Conform noii Legi nr. 247, proprietarii vor primi inapoi toata suprafata de pamint pe care au avut-o. La terenurile agricole exista o limita - cea de 50 de hectare. Apoi, noua lege mai are un defect de frumusete, prin aceea ca terenurile agricole si padurile pot fi retrocedate numai cetatenilor romani. Multi dintre descendenti nu mai au cetatenie romana. Asa se face ca au fost primii carora li s-au retrocedat proprietati imobiliare pe baza Legii 10. Din acest punct de vedere, Legea 247 este cu un pas inapoi fata de Legea 10. Constitutia permite si cetatenilor straini sa poata avea terenuri in Romania", declara László Szász, avocat al apararii in mai multe procese de revendicare a proprietatilor apartinind unor familii istorice din Ardeal.

Marii si micii proprietari

Rezolvarea situatiei nu este ingreunata insa numai de legislatia romaneasca. In restituirea acestor proprietati intervin, de asemenea, si probleme de natura istorica. Este vorba despre politica dusa de statul roman fata de minoritatile din Ardeal, dupa 1918. Conform datelor din 1905, statisticianul Venczel József spune ca in categoria micilor proprietari 66% erau romani, 22% maghiari si 9% germani. In schimb, in categoria proprietatilor medii (50-600 ha), romanii aveau numai 13%, maghiarii 82% si nemtii 5% din suprafata. In acest context, statul roman a decis luarea unor masuri legislative care sa slabeasca puterea economica a aristocratiei maghiare din Transilvania.

Sub pretextul improprietaririi taranilor si a celor care au luptat in razboi, in anii 1920 s-au facut, prin reforma agrara, primele nationalizari, luindu-se terenuri de la marii proprietari. "Stiu cazul unei familii care a avut 709 iugare de pamint, o suprafata foarte mare, in jur de 500 ha. In 1922, dupa reforma agrara, i-au lasat doar 100 de iugare. Cum legea de acum nu vorbeste decit de proprietatile nationalizate dupa 1945, persoana respectiva (sau descendentii acesteia) nu pot cere inapoi 709 iugare, cite a avut de fapt, ci doar suprafata nationalizata dupa 1945", povesteste László Szász.

In privinta imobilelor, dupa Tratatul de la Trianon, fiecare imobil a ramas la proprietarul de drept. Situatia a ramas neschimbata pina in 1944, cind majoritatea aristocratilor maghiari din Ardealul de Nord s-au refugiat in Ungaria. In septembrie 1944, aproape toate aceste castele au fost golite de bunurile care erau in ele, iar in 1945, cei care s-au intors, daca n-au fost acuzati de crime de razboi, si-au pastrat casele sau castelele.

Numai aristocrat sa nu fii

"Dupa 23 august 1944, parintilor mei li s-a recomandat sa plece din tara, nestiindu-se care vor fi urmarile frontului care se apropia. Eram copil. Am pornit cu cai, carute si am luat cu noi tot ce am putut. Pina la Oradea am ajuns pe cai ocolite, ca sa nu ne intilnim cu armata, ca erau peste tot. In cele din urma, dupa vreo doua saptamini de mers, am ajuns la niste rude din apropierea Budapestei", povesteste contesa Anna Bethlen, urmasa fostului principe al Ardealului. "In 1945, dupa terminarea razboiului, bunica mea s-a intors, dar pentru ca plecase din Ardeal in timpul razboiului, iar Ardealul de Nord era sub administratie romaneasca, a fost considerata un fel de criminal de razboi. Prin urmare, i-au confiscat intreaga avere. A incercat din toate puterile sa demonstreze ca nu a plecat din tara din motive politice, ci pentru ca se schimbasera granitele. Si printr-un context tragicomic, am aflat in 1991 ca in decembrie 1949 i se dadusera inapoi 14 hectare de pamint si o casa, dar nimeni nu a instiintat-o. Adica s-a confirmat ca nu existau motive sa fie verificata de Comisia de Stringere si Administrate a Bunurilor Inamice. Oricum, suprafata primita era cu mult mai mica decit ce avea ea de fapt. A murit ca o cersetoare...", mai spune Anna Bethlen.