Utilizarea zaharurilor, a amidonului sau a altor produse similare la producerea bauturilor alcoolice fermentate, pentru cresterea potentialului alcoolic, dar altele decat berea si vinul, va fi interzisa, potrivit unui proiect de ordin al ministerelor Agriculturii si Sanatatii,

"Bauturile alcoolice fermentate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare, sunt produse alcoolice fermentate nedistilate, cu o concentratie alcoolica dobandita intre 1,2 % volum si 15% volum alcool, obtinuta in exclusivitate prin fermentarea unor produse agricole", se arata in proiectul de ordin aflat in dezbatere publica, relateaza MEDIAFAX.

Potrivit proiectului de act normativ, produsele agricole admise pentru a fi utilizate, ca atare sau in amestec la producerea bauturilor alcoolice fermentate, sunt fructele si/sau parti de fructe, cu exceptia strugurilor si produsele apicole.

"Producatorii de astfel de bauturi vor sa le fabrice in continuare din amidon, zaharoza sau glucoza, dar nu suntem de acord, pentru ca aceste ingrediente nu sunt sanatoase pentru consumul uman. Actul normativ privind reglementarile in domeniu ar putea fi publicat in Monitorul Oficial in luna ianuarie", a declarat Adrian Radulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.

Totodata, alcoolul etilic din bauturile alcoolice fermentate trebuie sa provina in totalitate prin fermentatia alcoolica a zaharurilor din compozitia naturala a produselor agricole.

La producerea bauturilor prevazute respective, pentru imbunatatirea caracteristicilor organoleptice, dupa terminarea procesului de fermentare este permisa utilizarea urmatoarelor categorii de aditivi alimentari: conservanti, acidifianti si stabilizatori.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.