Peste 7.000 de femei sunt depistate anual avand cancer la san si tot in acest interval 4.000 de paciente mor intrucat ajung in stadii avansate ale bolii, din pacate multe foarte tinere, a declarat, joi, managerul Institutului Oncologic din Bucuresti (IOB), Rodica Anghel.

"Incidenta cancerului la san nu este atat de mare si poate fi comparata cu cea din alte tari, in schimb mortalitatea este foarte mare, asta pentru ca nu exista un program de depistare precoce a maladiei. Daca in urma cu 10-12 ani erau 3.000 - 4.000 de cazuri descoperite anual, acum vorbim de aproape dublu", a continuat prof. dr. Rodica Anghel, cu ocazia conferintei anuale a Societatii Romane de Radioterapie si a Zilelor Medicale ale IOB, potrivit MEDIAFAX.

  • Rodica Anghel a semnalat faptul ca in ultimul timp un numar tot mai mare de tinere ajung la spital cu tumori ale sanului, din nefericire in stadii avansate, chiar metastatic, cand posibilitatile terapeutice si rezultatele sunt mult mai mici.

"Am avut paciente de 19, 22, 26, 30 de ani si trebuie sa a spun ca toate erau in stadiul metastatic, cand aveau metastaze hepatice. Din pacate, au fost mai multi factori care au contribuit la prezentarea in stadiul avansat. Fie boala nu a fost recunoscuta de catre medicii la care au fost prima data, fie acestia au considerat ca e vorba de o tumora beningna. Cert este ca tinerele nu erau obisnuite sa faca un autocontrol al sanului care este foarte indicat chiar de la varste tinere", a mai spus managerul Institutului Oncologic din Bucuresti.

  • Medicul a precizat ca in familiile in care exista persoane care au avut cancer al sanului este obligatoriu ca fetele sa fie introduse intr-un program riguros si sa faca control chiar din timpul liceului.

Fiecare femeie trebuie sa invete sa-si faca autocontrol, sa palpeze sanii, sa observe daca exista un nodul sau modificare de culoare si forma, a mai spus medicul.

Potrivit lui Anghel, ecografia mamara este indicata la tinere, in timp ce la femeile de peste 50 de ani este recomandat un screening mamografic anual daca la prima evaluare apar modificari. Cea mai des intalnite forme de cancer sunt cele bronhopulmonare, mamare, colo-rectale, al prostatei si cel gastric.

Formele incipiente ale bolii pot fi tratate printr-o interventie chirurgicala de conservare. Rata de supravietuire la 5 ani in stadiul zero este de 100%, dar aceasta scade cu cat boala este in stadiu mai avansat astfel ca in stadiul 4 supravietuirea la 5 ani ajunge la 10% sau chiar mai putin.

Citeste si:
Victoria's Secret lansează o inițiativă de prevenție a...
Victoria's Secret...

  • Managerul IOB a precizat ca, in Franta, incidenta cancerului la san este la fel de mare ca in Romania, dar ca, in schimb, mortalitatea este mult mai mica intrucat boala este depistata in stadii incipiente. Romania se confrunta cu cateva probleme plecand de la lipsa unui registru national pentru cancer.

"Avem in institut aparatura moderna de diagnostic si depistare a cancerului la san cat si pentru punctii ghidate subecran pentru tumoare mica. De asemenea, avem laborator de bronhoscopie cu imunoflorescenta. Dar cele mai grele probleme sunt legate de aparatura de iradiere care este invechita si uzata moral", a mai spus medicul Rodica Anghel.

Potrivit managerului IOB, accesul la tratamentul cu molecule noi presupune inscrierea pe liste de asteptare iar accesul la radioterapie este redus, intrucat numarul de aparate din Romania este foarte mic.

Citeste si:
1 octombrie - Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân
1 octombrie - Ziua Naţională...

"Am avea nevoie de 127 de aparate de iradiere si avem 27 si acestea in stadii avansate de uzura. Din totalul pacientilor care ar trebui sa beneficieze de radioterapie doar 27% pot sa faca acest tratament", a mai spus medicul.

Citeste si : Noi descoperiri in tratamentul cancerului la san

Vaccin contra cancerului mamar

Dispozitivul care depisteaza cancerul, inventia unei romance


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.