Interviul de angajare este modalitatea concreta de a-ti prezenta atuurile si abilitatile, renuntand la intermediari precum CV-ul si scrisoarea de intentie.

Departe de a fi un dusman cu care trebuie sa te duelezi in vorbe, intervievatorul este un colaborator intr-un proiect din care ambele parti doresc sa iasa bine: tu vrei sa-l convingi pe potentialul angajator ca esti persoana cea mai potrivita pentru un job, iar el trebuie sa se asigure ca deprinderile si experienta ta raspund nevoilor companiei sale.

"Interviul incepe, teoretic, din momentul in care esti cautat la telefon pentru a stabili o intalnire si, practic, din momentul in care intri pe usa potentialului angajator". Consultant de resurse umane la firma Dr. Pendl&Dr.Piswanger Romania, Andra Nedelcu, atrage atentia unei etape extrem de importante, adesea neglijate, in ceea ce priveste procesul de intervievare: pregatirea. Esentiala in desfasurarea ulterioara a interviului, pregatirea reduce considerabil stresul din timpul intalnirii. Concret, trebuie sa te gandesti in avans care sunt principalele intrebari care ti se pot adresa si cam cum ai raspunde la ele. In acest fel, intrebarile celui care te intervieveaza nu te vor lua prin surprindere si vei putea sa oferi raspunsurile cu promptitudine.

Multi candidati considera ca pregatirea pentru interviu presupune ,fabricarea" unor raspunsuri de acasa, pe care sa le plasezi la momentul potrivit, in timpul discutiei. In realitate, trebuie sa sondezi in avans diverse arii posibile de discutie si sa fii pregatit pentru a raspunde pe domeniile respective.
Evident, trebuie sa te astepti la intrebari legate de experienta, dar si la solicitari de ordin general: "Spune-mi cinci calitati pe care le ai si cinci puncte de imbunatatit...". Desi e o intrebare foarte des utilizata in cadrul interviurilor, candidatii nepregatiti au nevoie de ceva timp ca sa raspunda, iar faptul ca nu esti prompt in raspunsuri te face sa te simti inconfortabil si-ti creeaza un stres suplimentar.

Intrebari folosite frecvent in cadrul interviului de angajare

Din ce motiv ai dat curs anuntului/invitatiei noastre?
Ce stii despre firma noastra? De ce vrei sa lucrezi la noi?
Ce asteptari ai tu de la acest job si de la compania noastra?
Descrie-mi o situatie dificila cu care te-ai confruntat si cum anume ai rezolvat-o.
Ce calitati apreciezi la altii? Ce defecte accepti cel mai putin la altii?
Ai spirit de echipa? Cu ce prilej l-ai dovedit ultima oara?
Descrie o situatie cand ai avut de-a face cu un client nervos. Cum ai rezolvat lucrurile?
Ce te recomanda pentru acest post? Care sunt obiectivele tale pe termen lung?
Detalii concrete: cum ai ajutat la cresterea vanzarilor, ce buget ai gestionat, cati oameni ai avut in subordine?
Care sunt lucrurile de care esti cel mai mandru, profesional vorbind?
Ce ti-a placut cel mai mult la ultimul post avut? Dar cel mai putin?
Daca as vorbi cu fostul tau sef, ce crezi ca mi-ar spune despre tine?
Care a fost cea mai grea decizie pe care a trebuit s-o iei la un moment dat in traseul tau profesional?
Te consideri un lider? Ce fel de lider?

Ponturi utile

Mergi la interviu la ora stabilita, nu mai devreme si, in nici un caz, mai tarziu! Daca ajungi cu 20 de minute mai devreme, probabilitatea de a intra atunci la interviu este destul de mica. In plus, asteptarea iti va spori si mai mult stresul. Daca se intampla ceva si nu poti sa ajungi, e bine sa existe o modalitate de a-l contacta pe angajator (un numar de telefon), ca sa reprogramati intalnirea.

Cat priveste tinuta, cuvantul cel mai potrivit este ,decenta". Dincolo de acest aspect, te imbraci corespunzator categoriei profesionale din care faci parte, functiei pe care o vizezi... Daca aplici pentru un post de director de marketing, costumul este un "must", daca vrei sa te angajezi ca sofer, o tinuta casual - blugi si camasa - e mai mult decat potrivita.
Atitudinea pozitiva conteaza foarte mult. Si face diferenta intre oamenii cu experiente similare. Daca esti peste masura de stresat, un intervievator abil trebuie sa incerce sa te faca sa te simti in largul tau. Si aceasta pentru ca obiectivul sau este de a afla niste informatii de la cel cu care sta de vorba.

Pe de alta parte, daca angajatorul cauta un agent comercial sau un director de vanzari si acesta nu poate trece peste stresul caracteristic interviului, emotiile pot sa-i dauneze, cat priveste obtinerea slujbei.

Atunci cand esti invitat sa pui intrebari, e indicat sa intrebi ceea ce te intereseaza si nu sa "apelezi" la niste intrebari care sa dea bine. Rolul intrebarilor tale este in primul rand acela de a face si tu o evaluare, de a vedea daca ti se potriveste sau nu postul respectiv.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.