EVZ incepe astazi sa va prezinte pe larg oamenii pe care a pariat in succesiunea de topuri incheiata joi. Liana Patras are 26 de ani si a devenit "Pariul EVZ" in topul celor mai importanti oameni de televiziune. Dupa doar un an si jumatate in televiziune, Liana Patras prezinta jurnalele Realitatea TV din prime-time, dar spune ca s-ar simti la fel de in largul sau in orice mediu jurnalistic.

Primele experiente

S-a format in BBC si din cauza asta ii este greu sa functioneze daca nu este lasata sa se exprime liber. Poate din cauza ca a vrut sa devina profesor de engleza. "Nu este ireversibil drumul de la universitate la Casa Presei, ma pot intoarce oricand", spune ea razand.

Primul contact cu presa l-a avut in liceu, pe cand prezenta jurnalele la televiziunea scolii in care invata, Colegiul National Unirea Focsani: "Pentru ca eu eram olimpica la "romana" si fusesem si Miss Boboc". Abia in anul III de facultate a ajuns intr-o redactie adevarata, la BBC Romania, refuzand un post de profesor suplinitor la un liceu bine cotat din Bucuresti.

Dupa doi ani, dupa preluarea Uniplus si transformarea lui in Radio Star, care a renuntat la BBC, a fost nevoita sa paraseasca BBC. "A fost una dintre cele mai importante experiente de presa pentru a trebuit sa descopar ce inseamna sa fii jurnalist atunci cand nu ai la indemana toate mijloacele libertatii de exprimare", a declarat Liana Patras. De altfel, acesta este motivul pentru care a profitat de momentul in care, in februarie 2004, Realitatea TV a scos la concurs cateva posturi.

Citeste si:

E mandra si de faptul ca a trecut de toate testele profesionale la care a fost supusa: "Decizia lui Sergiu Toader a fost sa raman in proiectul sau". A inceput sa prezinte buletinele de stiri din cea de-a doua parte a serii (22.00-24.00) si, in aceasta vara, dupa cateva editii speciale cu invitati "grei" si dupa plecarea Melaniei Medeleanu la o bursa in SUA, la "redistribuire" a devenit colega de pupitru a lui Razvan Dumitrescu.

Viitor

Desi in acest moment crede ca e "facuta" pentru televiziune, nu vrea sa-si ingusteze orizontul: "Nu cred ca daca maine nu as mai aparea pe sticla as avea de suferit. Eu sunt jurnalist, nu vedeta de televiziune. Nu ma duc la reuniuni mondene, eu nu pot sa respir asa. Respir altfel, printre cartile mele, printre obiectele mele, printre stiri".

Pe langa faptul ca nu respinge ideea de a reveni la pedagogie, nu se da batuta nici pe plan personal: "E adevarat ca nu am timp sa fac tot ce-mi doresc pe plan personal, dar cred in destin. In fiecare an imi spun ca, daca nu s-a intamplat anul acesta, se va intampla anul viitor. Peste zece ani pot sa spun cu siguranta ca voi avea doi copii: un baiat si o fata, pentru ca asa a avut si mama".