Cele mai multe case care sint amplasate in mediul rural nu au sisteme de canalizare sau epurare, iar apele menajere sint deversate in gropi. De exemplu, in localitatile din jurul Bucurestiului, introducerea canalizarii ajunge la 9.000 de euro pentru o casa. In jur de 90% dintre casele situate in mediul rural din Romania nu au sisteme de canalizare a apei, in timp ce doar 40% dintre acestea beneficiaza de alimentare cu apa, potrivit unui studiu realizat de reprezentantii Facultatii de Hidrotehnica din Bucuresti.

Eduard Dinet, asistent-inginer la Facultatea de Hidrotehnica, sustine ca, spre deosebire de romanii care nu locuiesc la oras, "cei din mediul urban beneficiaza de canalizare in proportie de 78%". In aceasta situatie, Ministerul Mediului si cel al Comertului au anuntat ca urmeaza sa implementeze un proiect de racordare a satelor la sistemul de canalizare.

350.000 de euro, la privat

Pina atunci, cei care nu beneficiaza inca de un sistem de alimentare cu apa sau de canalizare pot apela la firme private pentru astfel de lucrari hidrotehnice, insa sumele ajung la 350.000 de euro. Georgian Dumitrache, directorul unei astfel de firme private, a spus ca "atit costa o lucrare de alimentare cu apa si canalizare pentru o zona de trei hectare din Snagov, adica pentru 40 de vile". Ceea ce inseamna ca proprietarul unei vile a platit 8.750 de euro. Costurile cele mai ridicate sint la statiile de epurare, peste 200.000 de euro.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.