Toamna se numara bobocii, dar si computerele. E sezonul castanelor, dar si al reducerilor de preturi la echipamente informatice. Retailerii specializati in tehnica de calcul au urmat si ei tendinta impusa intai de gigantii distributiei, Carrefour si Cora. Andreea Mihai, Marketing Manager la Carrefour, spune ca "inca de cand s-a deschis primul magazin Carrefour, oferim preturi speciale la produsele informatice tot timpul, dar mai ales in perioada inceperii anului scolar." Unul dintre motive este si faptul ca in Romania, incetul cu incetul, incepe sa existe o clasa medie, susceptibila sa cumpere PC-uri copiilor lor. "In perioada inceperii anului scolar, ofertele promotionale sunt cu 10%-15% mai jos decat in perioadele normale (unde si aici sunt preturile cele mai bune de pe piata)", adauga Andreea Mihai.

Retailerii de computere aplica si ei preturi avantajoase toamna. De pilda, "Flamingo a inceput programul ofertelor speciale de toamna in 1999, iar acesta este, deci, al saptelea an", spune Oltea Boldisor, PR Manager la Flamingo. CG&GC IT deruleaza campanii promotionale la finalul perioadei de concedii de aproximativ zece ani, spune Cornel Giurgea, presedinte al companiei. Iar preturile sunt cu pana la 25% mai scazute toamna fata de restul anului.

In ce priveste Ultra Pro Computers, "am promovat oferte speciale in diverse perioade ale anului, odata cu lansarea lantului de magazine, incepand cu 1999", spune Cristian Dragomir, director de retail la Ultra Pro. Aceste oferte au rolul de a atrage cumparatorii in perioade in care vanzarile sunt in crestere si de a castiga o cota mai mare de piata. Ionut Paraschiv, PR Manager la Tornado, crede ca pentru vanzarea de computere a fost benefic faptul ca s-a continuat programul 200 de euro subventie de la stat pentru achizitionarea unui computer pentru elevi.

Evident ca aceste preturi mai avantajoase decat in restul anului produc vanzari mult mai mari decat in alte perioade. Andreea Mihai spune ca la Carrefour acestea sunt cu 40% mai mari decat in restul anului. La Ultra Pro, procentajul de crestere este tot 40%. La Flamingo, "vanzarile sunt de obicei mai mari toamna cu aproximativ 20% decat in restul anului." Cornel Giurgea spune ca "in general, vanzarile cresc cu 20-30%, poate chiar mai mult in functie de tipul de produs avut in vizor si de intensitatea campaniei de promovare."

Un alt procedeu foarte apreciat este "promovarea pachetelor de produse interdependente la preturi foarte avantajoase", spune Dragomir, cum ar fi camerele foto digitale impreuna cu o imprimanta foto. Promotiile din aceasta perioada sunt orientate catre un segment clar de clienti: elevi si studenti. "Pe langa optimizarile de pret si configuratii, promotiile Back to School contin diverse cadouri utile in procesul educational: soft educational, imprimanta, rechizite". Procedeul se numeste "bundle": "Facem pachete de produse, de exemplu statie plus imprimanta, la un pret cu pana la 15% mai mic decat daca ar fi achizitionate separat", spune Giurgea.

Castigatori sunt si clientii si retailerii. Acestia din urma, prin volum, clientii, prin preturi, care continua sa scada. Pe plan mondial, potrivit estimarilor cabinetului de studii Gartner, 206,6 milioane de PC-uri vor fi vandute in 2005, in crestere cu 12,7% in raport cu 2004, mai ales datorita succesului laptop-urilor (+31%). Dar cresterea nu se va repercuta si asupra cifrei de afaceri in aceeasi masura: la 202,7 miliarde de dolari, nu va cunoaste o progresiune decat de 0,5%, din cauza scaderii constante a preturilor. Pentru 2006, Gartner prognozeaza o intarire a fenomenului: crestere a numarului de unitati cu 10,5% si o scadere a veniturilor cu 0,4%.

Citeste si:

Oferte speciale de sezon

• La Ultra Pro Computers: o camera foto digitala Canon Powershot A400 si o imprimanta foto Canon Selphy CP4000 la 899,9 lei.

• La Flamingo: pentru achizitionarea unui sistem Coral Premium BTS impreuna cu un monitor Ivory LCD 15" 520 SB si cu o imprimanta HP DeskJet 5740, pe langa pretul promotional, cadou un rucsac. La achizitionarea unui sistem Point, cumparatorul cadou un telefon mobil Sagem.

• La CG&GC IT, IT Campaign ofera desktopuri Scenic P320 499 euro, garantie 3 ani, Scenic Edition X102 585 euro, garantie 2 ani, notebook-uri: Amilo A1645 Sempron 3100 775 euro, garantie 2 ani, Amilo Pro V2020 Pentium-M, 875 euro, garantie 2 ani, monitor Scenicview A17, 225 euro, garantie 3 ani

"In general, vanzarile cresc cu 20-30%, poate chiar mai mult in functie de tipul de produs avut in vizor si de intensitatea campaniei de promovare." Cornel Giurgea, presedinte la CG&GC IT SA