Expertii considera ca o alta epidemie de gripa este inevitabila. Cel mai mare pericol il reprezinta la ora actuala o combinatie intre virusul gripei aviare (raspandita la pasari) si a virusului care provoaca gripa la om.

Aceasta "reteta" ar fi una cu adevarat mortala pentru milioane de oameni. Fapt confirmat chiar de specialistii de la Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), care spun ca exista intotdeauna o posibilitate ca din acest gen de epidemie sa rezulte o pandemie, care sa implice uciderea nu doar a sute de persoane, ci chiar a milioane, daca mutatia se va produce. Daca se va produce sau nu o astfel de catastrofa in acest an sau in cel care vine nu se stie cu certitudine, dar se va sti in urmatoarele 6-9 luni de zile, spun expertii OMS.

Gripa aviara s-a apropiat periculos de mult de Romania, cele mai afectate zone, in care au fost sacrificate milioane de pasari, fiind Federatia Rusa si Kazahstan. Cel mai grav este si ca se apropie anotimpul rece, cea mai "vulnerabila" perioada a anului pentru declansarea unei epidemii de gripa fiind intre lunile octombrie si martie. Gripa pasarilor a omorat pana acum milioane de zburatoare, dar si 63 de oameni, ultimul caz confirmat fiind in Indonezia. Omenirea nu este insa bine pregatita sa faca fata unei asemenea catastrofe. si asta pentru ca nu exista inca un vaccin pentru aceasta boala.

OMS are in acest moment o rezerva de 30 milioane doze de vaccin antigripal, pentru a fi folosit in cazul in care numarul de cazuri creste alarmant. Dar, in rest, fiecare tara va trebui sa se pregateasca. Anul trecut, in Romania nu s-au putut asigura decat 1,2 milioane doze de vaccin gratuit, in conditiile in care se recomanda sa fie vaccinate cel putin 150 de persoane la 1.000 de locuitori si cel putin jumatate din populatia cu risc sporit de imbolnavire. in perioada epidemiilor de gripa anuale, 5-15% din populatie este afectata de infectii ale cailor respiratorii superioare.

Citeste si:

Grupurile cu risc major de contaminare, spitalizare si deces ca urmare a acestei afectiuni sunt persoanele varstnice si cele cu boli cronice. Potrivit statisticilor, epidemiile anuale genereaza intre trei si cinci milioane de cazuri de boli acute si intre 250.000 si 500.000 de decese in fiecare an, la nivel global. Majoritatea deceselor generate de gripa din tarile industrializate se inregistreaza in special in randul batranilor cu varste de peste 65 ani.

Astfel, o prioritate a momentului pentru OMS, pe fondul aparitiei gripei aviare, vizeaza oprirea raspandirii epidemiilor la pasarile domestice, aceasta strategie reducand posibilitatea expunerii omului la vi- rus. "Vaccinarea persoanelor cu un risc major de expunere la pasarile domestice infectate, folosind vaccinurile existente eficiente impotriva tipurilor de gripa intalnite la oameni, poate reduce probabilitatea infectarii oamenilor cu gripa aviara", sustin expertii OMS, prezenti la reuniunea regionala de la Bucuresti.

Informatiile publice legate de cursul clinic al infectiei cu gripa aviara de tip H5N1 la om se limiteaza la studiile cazurilor inregistrate in 1997, in Hong Kong. in timpul acelei epidemii, pacientii prezentau simptome de febra, dureri in gat, tuse si, la cateva din cazurile fatale, disconfort respirator acut de tipul pneumoniei virale. Medicamentele antivirale - unele folosite atat pentru preventie, cat si pentru tratament - sunt eficiente impotriva formelor virusului gripal de tip A, in special la adultii sanatosi si copii, dar au si unele restrictii. Unele din aceste medicamente sunt scumpe, iar proviziile sunt limitate.