Infractorii sint cu ochii pe evolutia culturii romanesti. Dupa succesul best-sellerului "De ce iubim femeile", citeva mii de exemplare falsificate din cartea lui Mircea Cartarescu s-au vindut la tarabele de pe litoral si din Bucuresti.

Piratarea cartii lui Mircea Cartarescu a fost descoperita intimplator in luna iulie de un angajat al Editurii Humanitas, care se ocupa de distributie. Pe litoral, acesta a vazut cartea la taraba unei firme cu care editura nu avea contract si, privind mai atent, si-a dat seama ca, dintr-un teanc intreg de carti, doar cea aflata deasupra era originala, restul fiind falsuri.

Ancheta in pas de melc

Confruntindu-se prima data cu un asemenea caz, editura a depus pe 21 iulie o plingere la Directia de Investigare a Fraudelor din cadrul IGP, iar pe 27 iulie la Politia din Constanta. Pentru ca nu a primit nici un raspuns, directorul Gabriel Liiceanu a revenit in scris la IGP pe 9 septembrie. Ulterior, editura a decis sa faca public acest caz, sperind ca ancheta va fi in acest fel impulsionata. Potrivit lui Dan Bucur, comisar-sef la Directia de Investigare a Fraudelor din cadrul IGP, cercetarile sint insa abia in faza de expertizare a falsurilor.

"Noi nu am gasit decit un fals, in Bucuresti, la o taraba de pe Magheru, iar cel care-l avea la vinzare a spus ca l-a primit de la o femeie care l-a dat pentru ca n-avea bani de mincare", sustine Dan Bucur, precizind ca, dupa confirmarea falsului de catre ORDA, acum se face expertiza tehnica a cartii. "In functie de vopsea, de masina la care a fost imprimata se va cauta editura care a facut falsul", mai adauga acesta.

60.000 de exemplare vindute legal

Potrivit estimarilor editurii si ale lui Mircea Cartarescu, falsul s-a vindut in citeva zeci de mii de exemplare. "Fiind foarte bine vinduta, cartea a fost falsificata ca o caseta, ca un compact-disc, neavind nici o importanta felul produsului", crede autorul. "S-a tot spus ca aceasta carte se vinde foarte bine si probabil de aceea s-a considerat ca merita falsificata", spune si Manuela Paraschivescu, director de marketing la "Humanitas". Chiar si cu falsuri pe piata, la acelasi pret de 150.000 de lei, "De ce iubim femeile" s-a vindut pina acum in aproape 60.000 de exemplare. Fata de exemplarul original, cel fals are culori usor mai pale, cu rezolutie mai proasta la scris si imagine, sigla editurii este usor modificata, calitatea hirtiei e mai proasta, iar pe coperta IV nu este mentionat numele pictorului a carui lucrare e reprodusa pe coperta I.

Editura Humanitas considera ca nu este singura carte piratata si ca e vorba de "o hotie gindita si organizata la scara nationala, cu filiale in principalele orase ale tarii, o frauda pusa la cale sistematic si cu singe rece, care vizeaza toate bestsellerurile de pe piata romaneasca".


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.