Potrivit ultimului sondaj realizat de Gallup International Association, jumatate din romani spera ca anul 2005 sa fie mai bun decat cel care tocmai se incheie, se arata intr-un comunicat Mediafax. Cu toate acestea, ponderea celor care se asteapta ca 2005 sa aduca prosperitate economica ori scaderea considerabila a somajului este mult mai mica.

Cercetarea sociologica, efectuata in 69 de tari ale lumii, printre care si Romania, ofera o imagine comparativa referitoare la perceptia asupra noului an si se inscrie in linia cercetarilor realizate la finalul fiecarui an. Potrivit sondajului, 49% din romani cred ca anul 2005 va fi mai bun decat precedentul, in timp ce 34% afirma ca va fi la fel. Dintre subiectii chestionati, 11% isi exprima convingerea ca, in 2005, o vom duce mai rau decat in anul care tocmai se incheie.

Comparativ cu 2004, anul 2005 va fi, pentru 32% din subiectii romani, un an de prosperitate economica, in timp ce 45% apreciaza ca nu vor urma schimbari din acest punct de vedere. In schimb, 16% din repondenti sunt convinsi ca va urma un an mai greu decat 2004.

Somajul, in usoara crestere

In privinta somajului, unul din trei romani crede ca acesta va stagna si ca se asteapta la o scadere usoara. Ceva mai mult de un sfert dintre subiecti (26%) apreciaza ca va urma o crestere usoara a ratei somajului.

Pentru aproape un sfert din subiecti anul 2005 va fi unul mai linistit din punct de vedere international, in timp ce 48% cred ca anul viitor nu va fi diferit fata de cel ce se incheie. Si din punct de vedere social, aproape jumatate din subiecti apreciaza ca nu vor fi schimbari, in timp ce 22% cred ca in 2005 vor fi mai multe greve.

Luand in calcul si statele din Europa Centrala si de Est, romanii spera la un an mai bun mai mult decat bulgarii (21%), polonezii si sarbii (22%), cehii (25%), slovacii (31%) si rusii (39%). In sud-estul Europei, mai optimisti decat romanii sunt doar locuitorii din Kosovo (67%) si Georgia (71%).

Dominicanii, cei mai optimisti

La nivel mondial, din acest punct de vedere, romanii se situeaza la acelasi nivel cu norvegienii. In topul optimismului conduc dominicanii (81% asteapta un an mai bun), tunisienii si vietnamezii (72%), dar si chinezii (70%), americanii (65%). La polul opus se situeaza austriecii (13%), sud-coreenii (14%), japonezii (16%) si olandezii (17%).

Centrul pentru Studierea Opiniei si Pietei (CSOP) a realizat cercetarea in Romania, in perioada 8-12 decembrie, pe un esantion reprezentativ de 1.053 de persoane, in varsta de 15 ani si peste, marja de eroare fiind de plus/minus trei la suta.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.