Ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, se pronunta impotriva introducerii abonamentului la energie termica, intrucat exista categorii de consumatori necontorizate. "Ministrul Economiei considera ca lipsa contorizarii tuturor consumatorilor de energie termica nu permite introducerea abonamentului la aceasta utilitate. Ministrul (...) apreciaza ca aparitia sistemului binomial la acest tip de energie nu trebuie sa creasca valoarea facturii la consumatorul final", se arata intr-un comunicat al institutiei.


Comunicatul precizeaza ca Ministerul Economiei nu are atributii privind adoptarea unei astfel de decizii, responsabile fiind institutiile de reglementare in domeniu - Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) si Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarie Comunala.

"Introducerea tarifului binom pentru energia termica nu constituie o prioritate pentru ANRE in acest moment, cu atat mai mult cu cat exista proiectul de lege al energiei termice care urmareste sa reglementeze aceasta problema", arata ANRE intr-un comunicat. Institutia de reglementare precizeaza ca pretul national de referinta este de 89,6 lei gigacaloria.