Procurorii din cadrul Parchetului General vor sa finalizeze ancheta in cazul jurnalistilor romani rapiti in Bagdad pana pe 25 septembrie. Acesta a fost un angajament pe care cei ce au instrumentat cazul rapirii si l-au luat, ieri, in fata judecatorilor instantei Curtii de Apel, cand au solicitat ultima prelungire de mandat de arestare a lui Omar Hayssam. Totodata, acuzarea a apreciat ca la dosar au fost depuse probe noi in sustinerea vinovatiei lui Hayssam, in organizarea rapirii si a partenerului de afaceri al acestuia, Mohammad Munaf.

O prima dovada este declaratia lui Mohammad Munaf luata de procurori in Bagdad, unde arabul este arestat de autoritatile americane. Conform unor surse judiciare, o proba concludenta care il incrimineaza direct pe Omar Hayssam este chiar un bilet scris de sirian, in limba araba, care a fost, insa, interceptat de anchetatori. In acea scrisoare Hayssam face un apel catre rudele si apropiatii sai, sa-l scoata din spatele gratiilor "chiar prin forta sau amenintare".

Ieri, magistratii Curtii de Apel au luat in discutie solicitarea procurorilor de a-i prelungi pentru ultima data mandatul de arestare preventiv al lui Omar Hayssam, arestat in cazul rapirii jurnalistilor romani in Bagdad. Anchetatorii au invocat faptul ca, la dosar fiind anexate noi probe obiective, vor finaliza cercetarile pana pe 25 septembrie. Totodata, procurorul de sedinta a aratat ca autoritatile romane urmeaza sa plece inca o data in Bagdad, pentru interogarea unor persoane, sa ii audieze pe Petre Mihai Bacanu si Dan Dumitru, sefii jurnalistilor care au plecat in 28 martie in Irak si care au fost tinuti ostatici timp de 55 de zile.

Capcana rapirii, intinsa senatorului Vasile Ion

In urma deplasarii in Irak a anchetatorilor, la sfarsitul lunii iulie, acuzarea a adus, miercuri, noi probe in sustinerea vinovatiei lui Hayssam in organizarea rapirii, respectiv declaratia lui Mohammad Munaf luata de procurori in Bagdad, unde arabul este arestat de autoritatile americane. Declaratia este semnata de avocata clujeana Elena Diana Budusan, insa la dosar nu exista imputernicirea avocatiala de a-l reprezenta pe Munaf, asa cum prevede legea.

Momammad Munaf sustine, printre altele, in aceasta declaratie aflata la dosar, ca Omar Hayssam ar fi vrut sa organizeze de fapt rapirea senatorului PSD Vasile Ion, tatal jurnalistei Marie Jeanne Ion, de la postul Prima TV. In replica, avocatul Viorel Spanu, unul dintre aparatorii lui Omar Hayssam, a spus ca declaratia data de Mohammad Munaf, in Bagdad, este una a "unei persoane interesate in cauza". Concret, Munaf incearca sa-si "scape pielea" sustinand "o serie de aberatii", care nu au legatura cu dosarul, cu implicarea lui in comiterea faptei, ci se refera la o serie de alte aspecte. Nu cred in obiectivitatea declaratiei lui Mohammad Munaf".

Hayssam, prietenul lui Viorel Hrebenciuc

De asemenea, in cadrul audierilor din 26 iulie, Munaf le-a vorbit procurorilor despre o importanta suma de bani pe care afaceristul sirian i-ar fi dat-o demnitarului PSD-ist Viorel Hrebenciuc, in schimbul problemelor pe care le avea cu autoritatile romane de la Bucuresti. Am fost prezent la discutia dintre Omar Hayssam si Viorel Hrebenciuc, cand acesta i-a pretins sa-i faca rost de circa 700 milioane de dolari, pentru a-i rezolva problemele judiciare si rezolvarea unor interese economice ca de exemplu privatizari frauduloase sau contracte fara licitatie. Personal, Omar Hayssam mi-a confirmat ca i-a dat lui Hrebenciuc suma pretinsa si s-a plans ca acesta, desi a luat banii, ulterior nu l-a mai sprijinit".

'Scoateti-ma de aici, chiar si cu forta>>

O alta dovada care a fost interceptata de anchetatori, chiar in celula, a fost un bilet scris de Omar Hayssam, in limba araba, adresat rudelor si apropiatilor sai. Sirianul, in acea scrisoare, da instructiuni celor dispusi sa le aplice, despre modul cum trebuie sa se procedeze pentru ca el sa-si obtina libertatea. Concret, Hayssam le cere rudelor sa aplice violenta pentru a-l scoate din arest.

" Fratii mei, asta este ultima oara in care va cer sa faceti ceva si sa ma scoateti de aici chiar prin forta si amenintare, (...) nu pot iesi viu de aici decat prin sacrificiu, precum v-am spus. Ei insista sa ma condamne multi ani. Cer de la voi, daca doreste cineva si daca este posibil, sa se sacrifice si sa ma scoata de aici inainte sa mor (...) Nu-mi mai pot suporta pacatele".

'Afara nu vor mai fi presiuni>>

Totodata, in respectiva scrisoare Hayssam ii pune in tema pe ‚sacrificati" despre cum stau lucrurile dupa gratii si care ar fi urmarile pe care ei le-ar putea suferi, daca ar da curs solicitarii lui. "Aici nu sunt presiuni sau batai,, ca in Siria si Irak. Aici esti departe de familia ta si de parinti. (...) daca ma vor condamna, voi fi condamnat aspru, iar daca cineva dintre voi va... va fi putin pentru ca cine isi recunoaste vina i se reduce pedeapsa la jumatate. (...) Daca sunt afara, altfel stau lucrurile si nu vor mai fi presiuni. Daca acolo... sau solutia prin forta si sa se zbata de acolo si sa ceara schimb sau solutie ca unul dintre voi sa se sacrifice pentru mine o perioada."

Ultimele dorinte ale lui Hayssam

In inchierea scrisorii, Hayssam sfasiat de gandul ca ar putea putrezi in inchisoare, cere rudelor sa-i fie indeplinite ultimele dorinte, in cazul in care va muri. "Fratii mei, in caz ca voi muri aici, va rog sa cereti autoritatilor sa nu-mi faca autopsia aici. Va rog sa cereti ca corpul neinsufletit sa fie predat asa cum este. Eu voi lasa testament si voi include asta, daca ma voi sinucide. Eu nu doresc sa mi se faca deloc autopsie si vreau sa fiu ingropat in Siria, intr-una din moschee si sa se construiasca o moschee acolo din banii mei."

'Cercetati-l pe Munaf si veti afla adevarul>>

Ieri, afaceristul sirian a declarat mass-media ca nu se face vinovat de rapirea jurnalistilor romani si ca declaratia lui Munaf este o inscenare. "Eu am incredere in oameni si nu as putea sa le fac nici un rau, mai ales lui Marie Jeanne si tatalui sau, pe care ii cunosc de foarte mult timp. Cercetati-l pe Munaf si veti afla adevarul. Interesati-va despre activitatea lui si o sa vedeti ca a fost implicat in organizarea mai multor rapiri".


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.