O rupere de nori de o violenta extrema a facut prapad, marti seara, in judetul Harghita. In nici doua ore, opt localitati - Odorheiu Secuiesc, Lupeni, Porumbeni, Simonesti, Mugeni, Corund, Feliceni si Dealu - au fost acoperite de viiturile pornite de pe dealurile inconjuratoare si de paraiele umflate de averse, care au depasit 100 de litri pe metru patrat in mai putin de o ora. Puhoaiele au ucis 11 oameni la Lupeni, Feliceni si Simonesti, alte 5 persoane din aceste localitati fiind date disparute, probabil inghitite de puhoaiele care au distrus, in doar cateva minute, si 55 de case.

Circulatia pe DN 137 si traficul feroviar intre Odorheiu Secuiesc si Cristuru Secuiesc erau blocate, ieri dimineata, dupa ce podul rutier de peste paraul Taietura a fost rupt de navala apelor, la fel ca si o portiune de circa 50 de metri din terasamentul caii ferate si un pod feroviar.

Lovit pentru a doua oara de viituri, in mai putin de o saptamana, municipiul Odorheiu Secuiesc a fost, literalmente, izolat de ape, care au depasit 1,5 metri in peste 800 de imobile - inclusiv in majoritatea institutiilor publice -, au distrus 9 strazi si au scos din functiune retelele de alimentare cu energie electrica si gaz metan. Aceeasi situatie s-a inregistrat si la Lupeni si Simonesti, unde peste 100 de localnici au fost salvati in ultima clipa de furia apelor de interventia pompierilor, jandarmilor si politistilor din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Harghita.

Acestora li s-au alaturat mai multe echipaje ale SMURD Mures, care au actionat inclusiv cu un elicopter. Pentru a veni in ajutorul sinistratilor din cele 8 localitati devastate de furia apelor, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si Prefectura Harghita au mobilizat peste 600 de pompieri, jandarmi, politisti si vanatori de munte de la unitatea militara din Odorheiu Secuiesc, care, pe toata durata noptii de marti spre miercuri, au intervenit cu cateva zeci de autospeciale, tractoare, camioane, barci cu motor si chiar doua TAB-uri pentru salvarea oamenilor si a bunurilor din casele inundate.

Potrivit unui bilant provizoriu intocmit ieri la amiaza de Prefectura Harghita, apele au avariat peste 1400 de case - in multe dintre acestea apa ajungand pana la tavan -, au culcat la pamant retelele electrice si le-au avariat pe cele de gaz metan, au scos din uz zeci de drumuri judetene si comunale, precum si toate fantanile, si au distrus peste 1000 de hectare de culturi agricole, pasuni si fanete. In cele opt localitati devastate de puhoaie au, fost trimise mai multe camioane militare cu apa minerala, alimente de prima urgenta si paturi, autoritatile locale fiind in alerta maxima din cauza ploilor abundente care au reinceput in cursul dupa-amiezei de ieri.

Citeste si:

Valuri de doi metri pe strazile din Odorheiu Secuiesc
La Odorheiu Secuiesc, Manasi Agoston, o femeie de 54 de ani, a fost surprinsa de viitura pe strada. A incercat sa se refugieze intr-o cladire, dar n-a mai apucat. A fost inghitita intr-o fractiune de secunda de valurile de peste 2 metri, sub ochii catorva trecatori mai norocosi, cocotati pe un gard. Cele mai multe victime, sapte morti si doi disparuti - acestia din urma inca neidentificati -, s-au inregistrat la Lupeni.

Hajdu Iuliana, de 84 de ani, Tot Ana, de 72 de ani, Jakap Erjebet, de 93 de ani, Szekely Estera, 69 de ani, si Szasz Elisabeta, 76 de ani, au pierit odata cu casele lor, luate de puhoaie si facute surcele sub ochii ingroziti ai catorva vecini. Pe Sincai Lajos, de 63 de ani, viitura l-a prins trebaluind prin gospodarie. Nici n-a apucat sa mai strige, cand l-a inghitit apa, izbindu-l de peretele grajdului si aruncandu-l apoi sub un bustean adus de viitura.

Lakatos Arpad, de 70 de ani, a fost gasit strivit sub caruta dusa de puhoaie pana la marginea satului, cu cei doi cai cu tot, inecati si ei. Batranul se intorcea de la camp cand, aproape de casa, s-a pomenit in fata cu un zid de apa inalt de peste 3 metri, care l-a absorbit intr-o clipita. Alte doua femei - Pop Elisabeta si Szasz Elisabeta, ambele de 69 de ani, au pierit la Simonesti. Puhoaiele le-au luat si pe ele cu tot cu case, cadavrele lor fiind gasite dupa cateva ore, aruncate printre sfaramaturi si bolovani in buza unui tapsan, la cateva sute metri distanta.

Tot aici, echipele de interventie continuau, ieri dupa-amiaza, sa caute trupurile altor trei disparuti, aflati, se pare, in trecere prin localitate. Cei trei - un barbat, o femeie si o fetita de 4-5 ani -, fusesera vazuti intr-o masina, gasita, ieri in zori, imprastiata pe un camp, la aproape 2 kilometri de localitate, dar fara nimeni in ea.