Consiliul National pentru Combaterea Discriminari (CNCD), a inceput ieri o campanie de curatare a zidurilor Capitalei de inscriptiile cu caracter rasist. Presedintele CNCD, Ferenc Astalosz Csaba, impreuna cu adjunctul Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Onno Simons si cu deputatul PSD Madalin Voicu au traversat ieri Capitala, avand cu ei mai multe galeti de vopsea si trafaleti.

Primele inscriptii rasiste pe care
le-au gasit au fost pe Bulevardul Carol I, unde Madalin Voicu a dat cu vopseaua alba peste textul "Moarte tiganilor!", insotit de zvastica germana.

"Daca vrei sa te pronunti intr-un anumit mod asupra unei chestiuni trebuie sa explici, sa vii cu argumente, nu sa te descarci ca un animal. Nu poti sa vii si pur si simplu sa scrii o lozinca", a apreciat deputatul Madalin Voicu.

Onno Simons a apreciat ca acest gen de actiuni menite sa contracareze actiunile rasiste pot fi eficiente si ar trebui extinse, pentru a da un exemplu cetatenilor. "A nu scrie astfel de lucruri pe pereti si a nu striga astfel de lozinci pe stadioane tine de valorile europene", a declarat Onno Simons.

Citeste si:

Presedintele CNCD a declarat ca actiunea coincide cu aniversarea a trei ani de la infiintarea institutiei pe care o conduce. "Institutia nu este destul de vizibila, suntem departe de a ne indeplini obiectivul. Sunt cauze care tin si de management, dar si de vointa politica de a asigura resursele financiare si umane potrivite acestei activitati. In acest moment, institutia este subfinantata cu mult", a declarat Csaba.

El a mai precizat ca oamenii institutiei vor continua sa mearga pe strazi si sa acopere cu vopsea inscriptiile rasiste pana cand acestea vor deveni "evenimente izolate".

"Nu putem aprecia cat va dura acest program sau cat va costa el, insa dupa opinia mea este cea mai ieftina campanie. Asteptam ca ideii noastre sa li se alature si alti factori de decizie, care sa ne sprijine. In fond, pe langa oameni, nu avem nevoie decat de vopsea si de trafaleti", a mai spus Csaba.