Daniel Petru Corogeanu, fostul staret al Manastirii Tanacu, a fost caterisit (exclus din viata monahala) in momentul in care el si alte patru maicute erau deja anchetati penal pentru moartea maicutei Irina Cornici. Paradoxal, in acest caz Episcopia Husilor este acuzata ca nu a respectat canoanele firesti. Aceasta pentru ca legile bisericesti spun ca nici un monah nu poate fi caterisit decat dupa ce in prealabil este audiat de catre Episcopie.

Marti, 9 august. Manastirea Tanacu pare pustie. Pe poarta este un lant, iar dinauntru nu razbate nici un sunet. Pana si cei doi caini sunt departe. Maicuta care ne-a iesit in intampinare s-a destainuit: "Au fost foarte multe minciuni care au aparut in presa. Irina Maricica Cornici a venit la manastire in vizita la o prietena, iar apoi a ramas aici pentru ca i-a placut. Ne spunea in fiecare zi ca ne iubeste. Staretului ii spunea "Tati", iar maicutei Anastasia, "Mami". Despre noi spunea ca suntem surorile ei".

Cele o mie de semnaturi

Vestea ca s-au adunat o mie de semnaturi pentru sustinerea lui Daniel Petru Corogeanu, care este acuzat ca a participat la chinuirea unei fete pana cand aceasta si-a dat duhul, s-a raspandit cu repeziciune. La orele pranzului, comuna Tanacu pare o asezare moarta. Pe ulite, nici tipenie. Viceprimarul Iorgu Buhaiescu este ferm: "Nu stiu daca sunt zece oameni din Tanacu care sa fi semnat asa ceva. De unde o mie de oameni din Tanacu sa semneze pe astfel de liste?

Toata populatia comunei este de 2.500, ar fi insemnat ca o treime din toti localnicii sa fi aderat la o asemenea initiativa". Gheorghe Focsa, primarul comunei Tanacu, spune si el: "Da, s-or fi strans aceste semnaturi, dar nu de la noi. Mai degraba de la Valeni si Moara Domneasca".

"Niste babe pacatoase"

Dumitru Hapiuc, primarul comunei Valeni, ne explica jovial: "Acel memoriu este semnat de niste babe din Valeni care au o gramada de pacate si s-au gandit sa se puna bine cu Dumnezeu cat mai au timp. Din punctul meu de vedere, chiar as vrea ca Daniel Corogeanu sa fie reinstalat staret al Manastirii Tanacu".

Liste facute de rudele maicutelor

La Moara Domneasca, oamenii sustin ca rudele maicutei Elena Otel, una dintre cele patru anchetate, s-au pornit pe adunat semnaturi. "Oricum, suntem de partea lor. N-au facut nimic rau, tot ceea ce s-a facut acolo s-a realizat din credinta".


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.