Fostul primar al Bacaului, Dumitru Sechelariu, si fostul viceprimar al municipiului, Iulian Laurian Lucas, si seful de la Cadastru din Primaria Bacau, Vasile Dorinel Ifrim, au fost pusi in libertate ieri de instanta Curtii de Apel Bacau. Astfel, a fost respins recursul PNA la decizia Tribunalului Bacau care decisese judecarea lor in stare de libertate. Toti trei au parasit in cursul serii de ieri arestul IPJ Bacau. Ei au fost retinuti in data de 7 iunie. Intre timp, Seche si presupusii sai complici au fost trimisi in judecata de procurorii PNA. Dosarul urmeaza sa fie judecat la Tribunalul Bacau.