Ministerul Economiei si Comertului a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta care permite societatilor comerciale/companiilor si societatilor nationale din sectorul energiei, petrolului, gazelor, resurselor minerale si al industriei de aparare, precum si altor agenti economici din portofoliul MEC, in baza aprobarii de catre adunarea generala a actionarilor sau a consiliului de administratie, dupa caz, sa vanda locuintele pe care le au in patrimoniu personalului propriu, titularilor contractelor de inchiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de munca la aceste unitati. Prevederea se va aplica si filialelor societatilor mentionate, prin termenul de locuinta intelegandu-se si locuinta de serviciu.

Ordonanta de urgenta nu se refera la locuintele sociale, de interventie, de necesitate, de protocol sau la casele de vacanta. "Avand in vedere actiunile de privatizare, restructurare si reorganizare a acestor societati si numarul mare de disponibilizari, se impun masuri imediate de reglementare a situatiei locuintelor ocupate de acestia, care sa permita unitatilor sa le instraineze", se arata in actul normativ. Conform documentului, titularii contractelor de inchiriere pot cumpara numai locuinta pe care o detin in baza unui contract de inchiriere valabil incheiat.

Locuintele nu vor putea fi cumparate de persoanele a caror activitate a incetat prin demisie sau din motive imputabile lor si nici de persoanele care detin in aceeasi localitate - ele sau sotul, sotia ori copiii aflati in intretinere - o locuinta proprietate personala. Locuintele vor fi vandute si in rate, cu un avans minim de 15% din valoare si cu esalonarea ratelor lunare pe o perioada de cel mult 20 de ani. La cuantumul fiecarei rate se va aplica o dobanda care sa acopere inflatia, la care se vor adauga doua procente, asupra locuintei fiind instituita si o ipoteca de rang I. Pretul de vanzare va fi stabilit pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate si va include si valoarea terenului/cotei parti de teren aferent locuintei.

Spatiile cumparate in rate nu vor putea fi instrainate prin acte si modificate ca structura si destinatie pana la data achitarii integrale a pretului. In cazul in care chiriasii nu cumpara locuintele in termen de un an si le elibereaza, spatiile vor putea fi vandute conform prevederilor legale, numai daca nu sunt solicitate de ceilalti angajati, in cel mult 30 de zile de la data eliberarii. In actul normativ se mai arata ca societatile mentionate nu vor mai construi locuinte de serviciu din fonduri publice. Ordonanta de urgenta va intra in vigoare in termen de trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, termenul-limita de finalizare a operatiunilor de vanzare a locuintelor fiind sfarsitul anului financiar 2006.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.