Potrivit oficialilor ISU, flacarile au izbucnit in timpul unor lucrari care se efectuau in zona si au cuprins o suprafata de circa aproximativ 1.000 de metri patrati.
In urma incendiului nu au fost inregistrate victime.
Acoperisurile a doua case au fost cuprinse de flacari, potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Municipiului Bucuresti, Anca Onofrei, citat de evz.ro.
Traficul in zona Crangasi a fost ingreunat iar la fata locului au fost trimise mai multe autospeciale de pompieri, dar si echipaje de la descarcerare si ambulanta, potrivit Antena 3.
"Incendiul a fost anuntat la ISU la ora 16.00, iar primele forte au ajuns la fata locului la ora 16.14. Flacarile au izbucnit la o hala dezafectata din cartierul Crangasi. Am reusit sa salvam spatiile comerciale care se aflau la marginea halei, iar pagubele nu sunt insemnate", a declarat reprezentantul ISU Bucuresti, Adrian Popa, potrivit realitatea.net.
Incendiu puternic in Capitala
Incendiul a izbucnit ieri, in jurul orei 16.00, in zona Pietei Crangasi din Capitala. Cel putin sase masini de pompieri au fost trimise la fata locului pentru stingerea flacarilor, au declarat pentru NewsIn reprezentanti ai ISU Bucuresti.
Discutii asupra articolului "Incendiu puternic in Capitala":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
incendiul de la europa si piata crangasi diversiuni ale pdl ului!!!!!!!!!!!!!!!!!
(6 comentarii, 265 vizualizari)
.
manele noi - asculta online gratis
(3 comentarii, 90 vizualizari)
toti idiotii au ajuns sa-si faca "reclama" gratuit pe 9 am,deja imi este sila...daca mai apar astea ma dezabonez...
(3 comentarii, 75 vizualizari)
ptc serioase
(1 comentariu, 71 vizualizari)
ca ce chestie sa pus tema de discutie ca incendiu e o diversiune a pdl-uluii....
(1 comentariu, 46 vizualizari)
barbati puternici
(1 comentariu, 36 vizualizari)
si uite asa din nou "bugetarii cancerosi" au iesit sa-si fac treaba ...
(1 comentariu, 27 vizualizari)
