In comuna mehedinteana Ponoarele sunt asteptati, sambata si duminica, mii de oameni sa petreaca in singura padure de liliac salbatic din tara noastra, la o serbare campeneasca din care nu vor lipsi muzica si dansurile populare, micii si berea, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit organizatorului, Primaria comunei Ponoarele, la editia de anul trecut peste 10.000 de turisti din Mehedinti, dar si din judetele limitrofe, au participat la aceasta sarbatoare. Organizatorii au pregatit spectacole in aer liber, sustinute de solisti si formatii de muzica populara, dar si de tarafuri de artisti locali, precum si dansuri populare. Autoritatile au facut pregatiri toata saptamana pentru aceasta sarbatoare si au construit o noua scena in amfiteatrul natural din Padurea de Liliac, pentru ca festivitatile organizate cu aceasta ocazie sa se desfasoare in siguranta. De asemenea, si drumul comunal care duce catre aceasta locatie a intrat in reparatie.

„La intrarea in Padurea de Liliac, am incercat sa amenajam cat mai frumos si sa curatam intreaga zona, pentru ca localitatea Ponoarele sa-si intampine oaspetii asa cum se cuvine. Sarbatoarea Liliacului care dainuie de timpuri este simbolul comunei noastre. Am fost nevoiti sa schimbam scena pentru ca era foarte mica si veche. Din aceasta cauza nu mai prezenta siguranta pentru artistii care veneau aici sa sustina concerte. Suntem siguri ca oaspetii care ne vor vizita zona se vor simti bine, iar cantecul, jocul si voia buna vor fi la ele acasa”, a declarat primarul comunei Ponoarele, Georgica Patrascu.

Padurea de liliac, declarata monument al naturii, se afla intre satele Ponoarele, Tihoi si Baluta. In apropierea sa se afla lacul Zaton, de origine vulcanica, care se intinde pe 5 km si se pierde in pesteri. Un punct de atractie deosebit este Podul Natural, sau Podul lui Dumnezeu, format dintr-o stanca uriasa, pravalita peste un curs de apa. Zona mai cuprinde Steiul Ponorii, o stanca uriasa pe care Sfantul Nicodim voia sa construiasca o manastire. Pana la urma, acolo a fost construita o bise­ricuta.

Celebra padure de liliac, locul in care se desfasoara sarbatoarea anuala, se afla la trei kilometri de Ponoarele, singurul drum de acces fiind unul pietruit si deosebit de aglomerat cu prilejul sarbatorii. Nu doar padurea de liliac atrage turistii in acest colt mirific al zonei de nord din Mehedinti, ci si multe alte frumuseti care sunt catalogate drept monumente ale naturii, unice in Eu­ropa. De exemplu, Podul lui Dumnezeu este o arcada de calcar, de 4 m grosime, cu o lungime de circa 60 de metri, o deschidere de 27 de metri, si o latime de 9,7 metri, fiind al doilea pod natural din Europa, ca marime, si singurul functional (pe deasupra sa trece soseaua Drobeta-Turnu-Severin - Baia de Arama - Baile Herculane). Podul s-a format prin prabusirea unui perete al Pesterii Bulba care prin cei 5.000 de metri de galerii si prin arhitectura sa interioara deosebita este o atractie turistica. Deasupra pesterii si a podului se afla un deal plin cu formatiuni carstice, intre care „lapiezurile ingropate” - incretituri calcaroase - ce alcatuiesc Campul Afroditei si Campul Cleo­patrei, unice in Europa, la altitudini de pana la 600 de metri. La cealalta iesire a pesterii, se gasesste Lacul Zaton, un lac de origine carstica si care, avand legatura cu sistemul hidrografic al pesterii, este cand plin ochi, cand pustiu si crapat.

Citeste si:
Camion cu lemne pentru școală, descărcat la pensiunea directorului
Camion cu lemne pentru...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.