Marele dramaturg William Shakespeare, de la a carui moarte se implinesc vineri 394 de ani, va fi omagiat si in Romania, printr-un festival dedicat, reprezentatii pe scena, expozitii tematice si un maraton de teatru radiofonic.

Principalul eveniment cu ocazia Zilei Internationale Shakespeare este a saptea editie a festivalului care poarta numele celui supranumit Marele Will. Organizat la Craiova, intre 23 aprilie si 4 mai, si la Bucuresti, intre 24 aprilie si 9 mai, Festivalul International Shakespeare propune, ca de fiecare data, reprezentantii de gala ale unor trupe de prestigiu din tara si din strainatate. Sambata seara, de pilda, la deschiderea festivalului, dar si duminica, de la ora 19.00, publicul va avea ocazia de a vedea "Hamlet"-ul montat la teatrul Schaubûhne din Berlin de Thomas Ostermeier, considerat "copilul teribil al regiei germane".

Tot in Capitala, pe scena de la Metropolis se va juca sambata, 8 mai, un alt "Hamlet", realizat de László Bocsardi, iar la Odeon va fi prezentat duminica, 9 mai, spectacolul "Piramus&Tisbe 4 You", montat de Alexandru Dabija, transmite NewsIn.

Festivalul International Shakespeare va fi marcat vineri, la Craiova, si de ceremonia in care reputatul regizor Silviu Purcarete va fi recompensat cu Premiul International Shakespeare. In afara reprezentantiilor de pe scena, publicul va putea vizita nu mai putin de trei expozitii tematice: una de carte, una documentara si una de arte vizuale.

Si tot in "capitala" Olteniei, sub titlul evenimentul "Hamlet fata in fata cu Hamlet", doi mari interpreti ai celui mai cunoscut personaj shakesperian, actorii Michael Pennington si Ion Caramitru, vor urca pe scena pentru un schimb de impresii, aminitiri si replici hamletiene.
In parteneriat cu festivalul, Radio Romania Cultural va difuza sambata un maraton Shakespeare de 24 ore nonstop, cu 14 piese ale marelui dramaturg, inregistrate in perioada 1953-2001 cu participarea unor actori romani de legenda, printre care Alexandru Giugaru, Octavian Cotescu, Stefan Iordache si George Constantin.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.