Sezonul protestelor sociale din Romania incepe luni, cu actiuni ale cadrelor didactice si ale studentilor, urmand la rand angajatii de la metrou, transportatorii, pensionarii si fermierii.

Educatie

Nemultumiti de problemele din Educatie si, implicit, de salarii, sindicalistii din Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) vor organiza, in intervalul 15 martie-2 aprilie, mitinguri, pichete si greve de avertisment la nivel local. Tot FSLI a anuntat un miting in timpul sedintei de guvern care va avea loc saptamana viitoare. In perioada 12-30 aprilie vor avea loc pichete la Guvern si la Ministerul Educatiei, iar intre 1 si 15 mai, mitinguri de protest la nivel central, urmate de depunerea unor plangeri impotriva Executivului la organismele internationale. Intre 15 si 31 mai, urmeaza sa fie organizata o greva de avertisment la nivelul tarii. Protestele cadrelor didactice, la care este probabil sa participe si celelalte federatii din bransa, ar putea culmina, inainte de sfarsitul anului scolar, cu o greva generala, relateaza NewsIn.

Studentii au anuntat ca, tot de luni, vor picheta Ministerul Educatiei, pana cand oficialii ii vor primi la discutii. Protestele, care ar putea dura cel putin doua saptamani, sunt urmarea nemultumirilor legate de micsorarea fondurilor pentru bursele studentesti, care au oricum un cuantum mic, de reducerea drastica a numarului de locuri in tabere pentru studentii merituosi si de lipsa transparentei decizionale de care ar da dovada ministerul.

Greva la metrou

Joi, 18 martie, sunt premise pentru paralizarea circulatiei in Capitala. Asta ca urmare a grevei angajatilor de Metrou, anuntata pentru intervalul 4.00-16.00, dar si a faptului ca mii de transportatori ameninta cu proteste in Piata Victoriei. Lucratorii de la metrou vor relua, astfel, greva din noiembrie 2009, pe care Curtea de Apel Bucuresti a declarat-o intre timp ca fiind legala si in urma careia nu li s-au rezolvat, spun ei, revendicarile de ordin salarial. [Greva la metrou: Episodul II]

Citeste si:
Taximetriștii din București au ieșit la protest. „Nu vă mai bateți...
Taximetriștii din București...

Revolta pensionarilor

Pensionarii au anuntat ca, in intervalul 22-26 martie, vor picheta Guvernul si prefecturile din tara. Ei sunt nemultumiti de hotararea decizia Executivului de a indexa punctul de pensie in raport cu rata inflatiei, si nu in raport cu salariul mediu brut pe economie. Pensionarii mai cer majorarea punctului de pensie la 45 la suta din salariul mediu brut pe economie.

Agricultura

Tot in aceasta luna, Federatia Agrostar va picheta minsterele Agriculturii si Finantelor, cerand astfel subventii si scaderea accizelor pentru motorina folosita in agricultura.

Administratie

Din pricina Legii salarizarii unice, in strada ar putea sa iasa si sindicalistii din administratie.
Tonul protestelor din 2010 a fost dat de sindicalistii din Cartel Alfa, care au anuntat ca, dupa pichetari, ar putea urma o greva de avertisment in aprilie si greva generala in mai. Protestele vizeaza diminuarea lefurilor bugetare, proiectul noii legi a pensiilor si inghetarea salariului minim pe economie la 600 de lei.

Citeste si:
Programul metroului în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie
Programul metroului în...

Sanatate

In Sanatate, Federatia Sanitas nu a definivat inca un calendar al protestelor, insa va trimite, luni, ministrului Attila Cseke o scrisoare deschisa cu mai multe propuneri pentru imbunatatirea situatiei din sistemul sanitar. Printre acestea, semnarea unui acord in care ministrul sa se angajeze ca nu va face disponibilizari in sistem, dar si ca va mentine salariile. "Ii vom propune ministrului si semnarea unui Pact National pentru Sanatate, dar si consultari cu toti partenerii sociali. Ministrul va fi invitat sa ia parte la Consiliul Sanitas, care va avea loc pe 15 aprilie, iar daca nu vom ajunge la un acord cu autoritatile pe marginea problemelor din sistem, dupa aceasta data se va discuta despre un calendar al protestelor", a declarat liderul Sanitas, Marius Petcu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.