Producatorii de vehicule vor trebui sa preia, prin firme autorizate sau individual, incepand de la 1 octombrie 2006, vehiculele scoase din uz de la ultimul proprietar al acestora. Guvernul a aprobat, in sedinta de joi, o hotarare privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, pentru a preveni acumularea deseurilor provenite de la acestea, precum si pentru a permite reutilizarea, reciclarea si valorificarea vehiculelor si a componentelor lor. Vehiculul este definit ca "orice vehicul apartinand categoriilor M1(vehicule concepute si construite pentru transportul de pasageri, care au, in afara scaunului conducatorului, cel mult opt locuri pe scaune) sau N1 (vehicule concepute si construite pentru transportul de marfuri cu o masa maxima care nu depaseste 3,5 tone), ca si vehiculele cu trei roti, cu exceptia mototriciclurilor. Actul normativ baga la cheltuieli masive producatorii de vehicule.

Astfel, acestia vor fi obligati sa asigure cel putin cate un punct de colectare in fiecare judet si oras cu peste 100.000 de locuitori, precum si trei puncte de colectare in Bucuresti, iar lista cu punctele de colectare va fi publicata pe Internet. Proprietarul nu va fi nevoit sa plateasca nimic la predarea vehiculului catre centrele de colectare. Exceptie fac cazurile in care masinile sunt inmatriculate in Romania, au fost inmatriculate temporar in tara noastra, sau cand nu mai contin una sau mai multe componente esentiale sau daca vehiculelor li s-au adaugat deseuri.

Aceste prevederi vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2007. In plus, hotararea de guvern prevede ca producatorii de autovehicule "vor lua masurile necesare pentru limitarea si reducerea pe cat posibil a utilizarii substantelor periculoase la constructia vehiculelor". De asemenea, producatorii vor lua in considerare, in conceperea si construirea noilor vehicule, posibilitatile de dezmembrare, reutilizare si valorificare a componentelor si materialelor.

Citeste si:

Desi actul normativ prevede ca persoanele fizice si juridice care detin vehicule scoase din uz vor fi obligate sa nu le abandoneze si sa le predea firmelor autorizate, legiuitorul nu a prevazut sanctiuni pentru cei care isi vor abandona "rablele" pe marginea drumurilor. Sunt stabilite insa amenzi cuprinse intre 75-150 milioane lei pentru firmele care, incepand de la 1 ianuarie 2007, nu vor reutiliza si valorifica cel putin 75% din masa vehiculelor fabricate inainte de 1 ianuarie 1980 si cel putin 85% din cele fabricate dupa 1 ianuarie 1980, respectiv nu vor recicla 70% din masa vehiculelor fabricate inainte de 1 ianuarie 1980 si cel putin 80% din cele fabricate incepand cu 1 ianuarie 1980. Amenzi usturatoare risca si cei care, incepand cu 1 ianuarie 2015, nu vor respecta cerintele de reutilizare si valorificare a cel putin 95% din masa vehiculelor, precum si reutilizarea si reciclarea a cel putin 85% din masa vehiculelor, pentru toate vehiculele scoase din uz.

In plus, nerespectarea obligatiei producatorilor de a codifica, incepand cu 1 ianuarie 2007, componentele si materialele pentru a facilita identificarea acestora la dezmembrarea pentru reutilizare, valorificare, reciclare, precum si a obligatiei de a prelua de la ultimul proprietar al vehiculului pe care l-a introdus pe piata, atunci cand acesta este scos din uz, vor fi tratate ca fapte sanctionate cu amenda de la 100 la 200 de milioane lei si cu suspendarea temporara a activitatii firmei, pana la rezolvarea problemelor. Pentru punerea pe piata a materialelor si componentelor vehiculelor care contin plumb, mercur, cadmiu si crom hexavalent, sanctiunea va consta, incepand cu 1 ianuarie 2007, in amenda de la 100 la 300 de milioane lei si suspendarea temporara a activitatii firmei, pana la rezolvarea problemelor.