Autoritatile din judetele Harghita, Covasna si Mures participa la Targul International de Turism Hungexpo, organizat la Budapesta, cu un stand comun, sub brandul Tinutul Secuiesc, separat de standul Romaniei.

Printre atractiile turistice ale celor trei judete promovate sub sigla Tinutului Secuiesc vor fi portile secuiesti, rar intalnite in alte zone, precum si natura, mlastinile ocrotite, lacurile sau ospitalitatea oamenilor din zona, transmite corespondentul NewsIn.

"Autoritatile publice judetene din Harghita, Covasna si Mures colaboreaza de aproape doi ani pentru mediatizarea brandului Tinutul Secuiesc, pornind de la aspectele culturale comune ale acestei regiuni (...) speram in crearea unui brand comun al celor trei judete, care sa duca la competitivitatea regiunii pe plan national si international”, sustin intr-un comunicat comun cei trei presedinti de CJ din judetele Covasna, Harghita si Mures.

Hungexpo are loc incepand din data de 4 martie si cu acest prilej reprezentantii din celelalte tari au posibilitatea de a primi informatii noi despre regiune si de a o aseza pe harta obiectivelor turistice.

De asemenea, spun participantii, targul ofera posibilitatea prezentarii si promovarii produselor secuiesti, iar acest lucru se doreste a deveni util pentru producatorii locali.

O prima participare comuna a celor trei judete cu brandul Tinutului Secuiesc a avut loc la Targul de Turism din Bucuresti, Romexpo, anul trecut.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.