Problemele de mai sus sunt enuntate in cadrul unor interviuri realizate in amanuntime cu saptesprezece tineri, avand varste si ocupatii diferite, de catre centrul privat de consultanta in cariera "Antreneaza-te profesional" si organizatia studenteasca Marketer Club. "Acest trac de interviu nu este ceva neobisnuit. El se regaseste pe primul loc si in tarile occidentale", spune Eduard Radu, fondatorul centrului amintit.

Cat priveste pozitia doi in top, teama de responsabilitate, Radu spune ca nu este valabila pentru alte tari a caror piata o cunoaste. "M-am ocupat de zeci de interviuri pentru companii multinationale in Belgia si Canada si pot spune ca, spre diferenta de romani, acelor tineri nu le este teama de responsabilitate. Mai degraba, de rutina si de faptul ca s-ar putea sa nu le placa jobul ales", adauga acesta.

In acelasi timp, paradoxal, rezultatele studiului arata ca tinerii nu au nevoie de consultanta si orientare profesionala decat cel tarziu pana in anul II de facultate. Cu toate acestea, tot ei declara ca nu stiu exact cum trebuie redactat CV-ul si scrisoarea de intentie si au dileme referitor la comportamentul pe care sa-l adopte pentru a fi apreciati la locul de munca. Si totusi, o parte din cele saptesprezece persoane intervievate contrazic rezultatele ce predomina din punct de vedere statistic.

Sa fie doar exceptiile care confirma regula? De exemplu, Marius Stoica lucreaza pe cont propriu inca din liceu, este familiar cu o serie intreaga de activitati din zona IT si are in prezent trei joburi. "Nu mi-e teama de nimic. Am stiut intotdeauna ca asta imi doresc sa fac si am "simtit" piata. Este imposibil sa am probleme in plan profesional fiindca lucrez intr-un domeniu extrem de dinamic", marturiseste Marius.

El se ocupa cu procesare audio-video, postprocesare, grafica computerizata, dar in acelasi timp, daca este nevoie, "ma pricep si sa repar computere, retele de computere sau televizoare", adauga Marius. Cat priveste teama de interviu invocata de ceilalti protagonisti ai studiului, el spune ca merge frecvent la interviuri "pentru a ramane la curent cu standardele din piata".

De la aceste interviuri afla care mai sunt cerintele si competentele in domeniul sau. Un alt tanar, Daniel Cseres, are 25 de ani si este gestionar-sef de magazin la o firma cu specific sportiv. El nu a urmat nici o facultate inca. Nici lui nu-i este teama de interviuri, afirmand ca a participat deja la cinci. "Mi-e teama numai de concurenta cu ceilalti candidati, mai exact de faptul ca ei ar putea avea pile", marturiseste Daniel.

Atat el, cat si Marius Stoica apreciaza consilierea profesionala ca fiind necesara in momentul absolvirii liceului sau cel tarziu in primii ani de facultate. De fapt, aceasta este opinia generala a praticipantilor la interviurile realizate de Marketer Club. Mai tarziu, nu se mai observa aceasta nevoie de consultanta. "Trebuie sa le atragem atentia, desi poate considera ca detin deja un job bun, sa nu uite ca isi vor schimba locul de munca de trei sau chiar de cinci ori in decursul carierei profesionale", spune Eduard Radu.

Asadar, este necesar sa fie la curent cu cerintele angajatorilor pe piata. Din experienta sa de pana acum, el a observat o flexibilitate mai mare la cei din strainatate pentru invatarea de lucruri noi. "Aceasta este si pentru ca, in Canada, spre exemplu, tinerii muncesc de la 14 ani si sunt dispusi sa lucreze in orice domeniu, char sa o ia de la zero uneori", adauga Radu. Spre diferenta de ei, considera specialistul in resurse umane, romanii inca sunt comozi si reticenti la schimbare. De aici poate pleca explicatia pentru temerile acestora.

Romanii, fricosi ; occidentalii, plictisiti

In topul temerilor profesionale pe care Eduard Radu le-a remarcat, cu ocazia interviurilor efectuate pentru diverse companii in Romania, Canada si Belgia, se gaseste tracul de interviu. Aceasta pare sa fie, insa, unica asemanare dintre problemele tinerilor romani si ale tinerilor din celelalte doua tari occidentale.

Top 3 Romania

1. Frica de interviu
2. Frica de responsabilitate
3. Frica de schimbare

Top 3 Canada

1. Frica de interviu
2. Lipsa de incredere in propriile cunostinte
3. Teama ca nu le va place jobul ales

Top 3 Belgia

1. Frica de interviu
2. Teama ca nu le va place jobul ales
3. Teama de rutina

"In tarile occidentale, tinerii sunt mai curajosi, fiind dispusi sa inceapa munca la o varsta frageda si nu fug de schimbare."
Eduard Radu, fondator Centrul "Antreneaza-te profesional"


Despre autor:

Capital

Sursa: Capital


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.