Turistii romani care au petrecut Revelionul in hotelurile si pensiunile din tara au cheltuit 124.450.000 lei, mai putin cu 13% fata de anul anterior (142.600.000 lei) si cu 18,3% fata de acum doi ani (152.400.000 lei), potrivit Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

Si la turismul extern s-a inregistrat o scadere, tot de 13%, de la 6.638.550 euro anul trecut la circa 5.750.000 euro in acest an, informeaza NewsIn.

Potrivit FPTR, numarul turistilor romani care si-au petrecut Revelionul in tara a scazut cu 8% fata de anul trecut, la 95.400, iar numarul celor care au preferat destinatiile externe a scazut cu circa 20%, la 10.490.

De Revelion, 23.000 de turisti au ales zonele montane, ceea ce inseamna o scadere de 12% fata de anul anterior (26.000). In acest caz, tariful mediu/pachet a scazut de la 2.000 lei anul trecut la 1.700 de lei in acest an. Potrivit FPTR, cele mai solicitate statiuni din Romania au fost ca de obicei cele de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a ajuns la 95%.

Un alt segment solicitat a fost cel al marilor orase, unde au petrecut trecerea in noul an in hoteluri si restaurante aproximativ 25.000 de turisti.

In turismul rural au sarbatorit Anul Nou aproximativ 30.000 de turisti. De altfel, acest segment este singurul care prezinta o crestere a numarului de turisti fata de anul trecut (25.000 turisti). Pe langa acesti turisti inregistrati oficial au mai sarbatorit cel putin tot atatia in pensiunile neomologate.

Datele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc arata ca desi litoralul romanesc dispune de aproape 5.000 de locuri de cazare incalzite, aceasta destinatie nu a reusit sa atraga decat 800 de turisti, mai putini cu 60% fata de anul trecut (2.000 de turisti). In ceea ce priveste tariful mediu/pachet, acesta a scazut in acest an de Revelion cu 33%, la 1.000 de lei, fata de 1.500 de lei cat a fost anul anterior.

La aceste cifre se adauga aproximativ 16.000 de turisti care au petrecut sarbatorile in diferite statiuni balneoclimatice, fata de 18.000 in anul trecut.

Exista si turisti care au preferat sa-si petreaca Revelionul in Delta Dunarii, insa numarul acestora este in continua scadere. Astfel, de Revelion, doar 600 de turisti au ales Delta, ceea ce inseamna o scadere de 40% fata de acum un an si de 70% fata de acum doi ani. In Delta, tariful mediu/pachet a fost de 900 lei, scadere de 25% fata de anul anterior (1.200 lei).

De asemenea, aproximativ 10.490 de turisti au petrecut Sarbatorile de Iarna in strainatate, in scadere cu circa 20% fata de anul trecut. Printre cele mai solicitate destinatii externe se numara Austria (2.150 turisti), Grecia (1.950), Bulgaria (1.000) si Turcia (900). Si aici, tariful mediu/pachet a scazut - in cazul Austriei de la 450 de euro anul trecut la 400 de euro in acest an, in cazul Greciei de la 300 de euro la 250 de euro, in cazul Bulgariei de la 380 de euro la 350 de euro. Tariful mediu/pachet a ramas constant in cazul Turciei, si anume 600 de euro.

Potrivit Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, exista si turisti individuali care nu au apelat la servicii de turism organizat, dar numarul acestora nu poate fi apreciat.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.