Chiar daca s-a ales, ieri, cu prelungirea mandatului de arestare preventiva pentru inca 20 de zile in afacerea Volvo, sirianul Omar Hayssam a obtinut aprobare pentru a avea un pix. Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, seful locului in care este detinut Hayssam a comunicat aparatorilor acestuia sa faca cereri pentru ca sirianul sa aiba dreptul la un pix si la un pachet de mancare pentru diabetici.

Cele doua solicitari au fost admise de Parchetul instantei supreme, cu toate ca regulamentele din penitenciare prevad ca detinutii nu pot sa aiba asupra lor obiecte ascutite. Sirianul, devenit si mai celebru dupa ce s-a stabilit ca a fost organizatorul rapirii jurnalistilor romani la Bagdad, a fost arestat preventiv la 6 aprilie, pentru 29 de zile. Retinerea acestuia s-a facut la o zi dupa ce Administratia Prezidentiala a anuntat ca el este suspectat de implicare in rapire.

In ciuda acestui anunt, omul de afaceri a fost retinut pentru infractiuni economice intr-o afacere privind capete de tractor Volvo, mandatul sau in acest dosar fiind prelungit de doua ori, cu cate 29 de zile. In acest dosar, procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie il acuza ca, in calitate de presedinte al grupului de firme Manhattan, a constituit o grupare criminala la care au aderat Mohammad Munaf, Mohamed Omar, Adnan Khdip si Quasin Esse.

Hayssam este acuzat ca a inselat patru firme, printre care si Volvo Truk Corporation, de la care a cumparat in leasing 22 de capete de tractor Volvo, pe care le-a exportat ulterior in Siria si Egipt, fara efectuarea platilor. Urmarirea penala in acest caz, prin care a fost cauzat un prejudiciu de 1,8 milioane de dolari, a inceput la 29 martie.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.