Urmatorul pas pentru limitarea imediata a raspandirii virusului pandemic A/H1N1 este vaccinarea persoanelor cu afectiuni cronice, dar si a persoanelor active din companiile care lucreaza in contact direct cu publicul larg, a decis Comitetul National pentru Gripa.

Astfel, incepand de saptamana viitoare, in cabinetele medicilor de familie va incepe vaccinarea persoanelor cu varsta de peste 16 ani care sufera de boli cronice. Sunt vizati cei cu afectiuni pulmonare, diabet, boli cardiovasculare, ciroze, boli cronice de ficat, HIV, dar si persoanele cu obezitate. Vaccinarea bolnavilor cronici se va putea efectua, in functie de posibilitati, si in unitatile sanitare de tratament specifice.

De asemenea, la cerere, marile companii ai caror angajati intra in permanenta in contact direct cu mase mari de populatie, vor putea solicita vaccinarea personalului. Prima companie care a solicitat si careia i s-a aprobat vaccinarea personalului este KAUFLAND Romania, companie cu peste 8000 de angajati.

"Vaccinarea este singura modalitate de limitare a raspandirii virusului gripal si este puternic recomandata de catre autoritatile sanitare nationale si internationale: Ministerul Sanatatii, Organizatia Mondiala a Sanatatii, ECDC. Atragem atentia inca o data ca responsabilitatea civica este foarte importanta in aceasta perioada si poate face diferenta in ceea ce priveste numarul de imbolnaviri si chiar decese. Orice persoana poate lua decizia de a refuza vaccinarea, dar trebuie sa stie si sa fie constienta ca aceasta este singura modalitate de a se proteja pe sine si pe cei din jurul sau", precizeaza reprezentantii ministerului.

Acestia asigura ca vaccinul produs in tara noastra respecta toate standardele internationale de fabricatie, protocoalele dupa care se efectueaza studiile clinice fiind identice cu ale celorlalti producatori, iar produsul romanesc nu contine adjuvanti. Din punct de vedere al modului de producere, vaccinul pandemic este similar cu cel impotriva gripei de sezon. Ca urmare, rectiile adverse care pot aparea sunt aceleasi cu reactiile date de vaccinul sezonier: roseata la locul intepaturii, usoare stari febrile si stari minore de disconfort, in cazul persoanelor sensibile.

Pana in prezent au fost distribuite 1 340 000 de doze de vaccin pandemic si au fost vaccinate peste 25 000 de persoane.

Recomandari pentru populatie

  • Cum ne ferim de imbolnavire?
Ne spalam des cu apa si sapun
Mai des ca oricand, in aceasta perioada, trebuie sa ne spalam fata si nasul pentru scaderea incarcaturii microbiene
Atunci cand stranutam, folosim batista de unica folosinta
Evitam aglomeratiile, atunci cand nu este neaparat necesara prezenta noastra in aceste locuri
Evitam, in aceste zile, gesturile familiare ( ex. imbratisari, strangerea mainilor etc)
Evitam calatoriile in strainatate, daca acest lucru nu este strict necesar
Folosim masti sau ne protejam cu batiste, in locurile aglomerate si expuse la risc

  • Ce facem cand ne imbolnavim?
La primele simptome de boala - care constau in rinoree, jena in gat, febra pana la 38 grade, stare generala proasta - cetatenii trebuie sa ia legatura cu medicul de familie, pentru a stabili daca este cazul unui consult intr-un spital de specialitate. In momentul in care o persoana se imbolnaveste, primul lucru pe care trebuie sa il faca este acela de a se autoizola. Urmatorul pas este de a suna la medicul de familie. In cazul in care nu are medic de familie, persoana va merge la una din sectiile de boli infectioase, dar numai dupa ce isi acopera gura cu o masca de protectie sau cu batista. Este total gresita automedicatia si, in special, tratarea, acasa, cu antibiotice, fara prescriere de la medic

Daca ne-am vaccinat impotriva virusului gripal sezonier, este recomandat sa ne vaccinam si impotriva celui pandemic, deoarce cele doua vaccinuri acopera tulpini diferite.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.