Directorul Spitalului Judetean Mures, Silviu Morariu, a anuntat, luni, ca in cadrul spitalului functioneaza, in premiera nationala, un centru integrat pentru depistarea cancerului de san, in cadrul caruia sunt infiintate comisii de specialitate care vor stabili calea pe care sa o urmeze pacienta.
"Ideea centrului integrat este unica in tara si prezinta o abordare moderna prin crearea comisiilor de specialitate care vor stabili calea pe care sa o urmeze pacienta. Aceasta afectiune poate fi vindecata daca e surprinsa in faza incipienta, iar pacienta intra intr-un circuit. Centrul a inceput sa functioneze si suntem intr-o etapa initiala si putem consulta 15-18 paciente pe zi”, a declarat Morariu, transmite corespondentul NewsIn.

El a precizat ca este foarte important ca pacientele sa fie consultate si apoi tratate in acelasi centru. „In prima etapa a centrului de semiologie avem ca obiectiv sa realizam sa si sa finantam acel centru integrat in care sa isi desfasoare activitatea toate specializarile care au rol in depistarea si tratarea cancerului de san, dezvoltarea serviciului de oncologie, a serviciilor paleative si consultanta. Dorim sa ajungem sa lucram in domeniul cancerului de san asa cum se lucreaza in lumea civilizata, prin constituirea unor comisii care sa evalueze si sa stabileasca diagnosticul. Am deschis acum prima etapa a Centrului de semiologie si am pus in functiune trei aparate, mamograf, un ecograf doppler si un pistol de biopsie”, a declarat Silviu Morariu.

Potrivit acestuia, intreg proiectul costa 5,8 milioane de lei, iar pentru prima etapa s-au investit 400.000 de lei din fonduri proprii, urmand ca 1,7 milioane de lei sa fie alocati de Consiliul Judetean Mures.

Conducerea spitalului a stabilit care sunt criteriile de acordare a acordarii de gratuitati. „Am luat decizia ca, in scop de diagnostic, examinarile se vor face in baza biletelor de trimitere de la medicul de familie si medicul specialist atunci cand persoana are o acuza, iar pentru persoanele care doresc in scop de depistare activa a acel screening am decis ca pentru eleve, studente, somere, persoane din mediul rural si persoane cu venit mai mic de 700 de lei consultatiile sa fie gratuite aceste examinari - mamografia si ecografia - iar pentru servicii la cerere, sa fie 30 lei pentru mamografie si 20 lei pentru pentru ecografie. In cazul depistarii unei leziuni se intra pe programele de sanatate si totul o sa fie gratuit”, a afirmat Silviu Morariu.

El a adaugat ca prin aceasta initiativa spitalul din Targu Mures a fost cu un pas inaintea Ministerului Sanatatii, care are in pregatire un program de screening al cancerului de san.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.