Ministerul Administratiei si Internelor precizeaza, intr-un comunicat, ca dinamica infractionalitatii nu a inregistrat modificari considerabile fata de anii trecuti. Chiar daca acesta a crescut cu 13% fata de anul trecut, s-au inregistrat progrese in alte sectoare.
“Anul acesta a fost constatata o crestere cu 13% a infractiunilor sesizate, insa aceasta se regaseste in trendul crescator inregistrat in ultimii ani. Cresterea cea mai importanta o inregistreaza infractiunile economico-financiare si nu cele judiciare”, se arata in comunicatul MAI.

De aceea, in aceasta vara a fost demarata o actiune pentru intarirea controlului in scopul combaterii transporturilor ilicite de marfuri.

Astfel, in numai 3 luni, au fost ridicate in vederea confiscarii bunuri in valoare de 15,4 milioane lei, printre care 153 autovehicule implicate in transporturi ilicite de marfuri.

MAI accentueaza faptul ca in urma acestei actiuni sunt cercetate in prezent 422 de persoane pentru infractiuni de natura economico-financiara.

Despre Politia Romana, in comunicat se subliniaza ca acesta a desfasurat peste 130.000 de actiuni de amploare (cu efective largite) in toate judetele tarii, ocazie cu care politistii au constatat in flagrant aproximativ 50.000 de infractiuni si au prins 4.449 de urmariti general. Pe langa acestia au fost identificati si prinsi si 1.052 urmariti international.

De asemenea, tot statisticile demostreaza un progres privind procentul de crestere al constatarilor in flagrant, care este cu 17% mai mare comparative cu anul trecut.

In ceea ce priveste destructurarea gruparilor infractionale de crima organizata in 2009 au fost organizate 1.770 de actiuni operative pe linia traficului si consumului de droguri, criminalitatii informatice sau traficului de persoane.In cazul infractiunile referitoare la traficul de droguri au fost audiate peste 5.000 de persoane.

Cele mai importante actiuni au fost actiunea STRADA, in primavara acestui an, LITORAL 2009 si TUNETUL in aceasta toamna.

MAI a venit cu aceste precizari in contextual acuzatiilor aduse de premier, care a declarat ca fraudarea alegerilor si cresterea infractionalitatii sunt cauzele pentru care a propus revocarea din functia de ministru de Interne a lui Dan Nica.



Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.