Institutul elvetian Swissmedic a deschis o ancheta dupa decesul unei tinere in urma unei embolii pulmonare care ar fi putut fi produsa de pilulele contraceptive Yaz, produse de grupul farmaceutic Bayer.
In acest caz a fost demarata si o ancheta judiciara, potrivit unui comunicat remis de compania Bayer, care precizeaza ca nu poate face inca niciun comentariu cu privire la decesul elvetiencei, informeaza NewsIn citand AFP.

Tanara, care a decedat la jumatatea lunii septembrie, incepuse sa ia pilulele contraceptive cu zece luni inaintea decesului, precizeaza Swissmedic, intr-un comunicat publicat pe site-ul institutului. Daca legatura intre moartea tinerei si pilulele Yaz va fi confirmata, acesta ar fi primul deces in Elvetia cauzat de aceste pilule, potrivit purtatorului de cuvant al Swissmedic, Joachim Gross.

"Trombozele si emboliile sunt complicatii rare, dar cunoscute in raport cu hormonii sexuali feminini, spre exemplu cu pilulele contraceptive", se arata in comunicatul Bayer.

Pilula contraceptiva Yaz, lansata in SUA in 2006, a ajuns in mai 2008 pe piata Uniunii Europene si in septembrie 2008 pe piata elvetiana.

Yasmin, o alta pilula contraceptiva produsa de Bayer, cu caracteristici apropiate de Yaz, a fost suspectata la inceputul anului 2009, cand o tanara a stat timp de trei luni in coma artificiala in urma unei embolii pulmonare. Atunci, Swissmedic a decis ca este nevoie de o evaluare a tuturor pilulelor contraceptive, rezultatele acesteia urmand sa fie disponibile la sfarsitul lunii octombrie. Chiar daca nu s-a dovedit atunci ca embolia de care a suferit tanara la inceputul anului a fost legata de pilulele produse de Bayer, compania a platit aproximativ 130.000 de euro pentru recuperarea pacientei, dupa iesirea din coma.

Yaz si Yasmin sunt pilule contraceptive cu dozaj slab, care au doua substante active principale - ethinylestradiol, un estrogen foarte des folosit in contraceptivele orale, si drospirenon, un gestagen sintetic apropiat de hormonii naturali continut de pilulele din generatia precedenta, potrivit Bayer.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.