Pe 11 decembrie, Van Goethem si-ar fi incetat oricum misiunea de comandant al Grupului puscasilor marini de la Bucuresti. Anchetatorii americani au cercetat locul accidentului noaptea trecuta, cam la aceeasi ora cand acesta a avut loc. Intr-o baza militara din SUA, Van Goethem a dat o declaratie amanuntita anchetatorilor americani.

Pana cand se va stabili cu exactitate in ce tara va fi cercetat si judecat principalul autor al accidentului in care si-a pierdut viata Teo Peter, este foarte interesant de urmarit asa-zisa colaborare dintre investigatorii americani si cei romani in privinta accidentului petrecut in noaptea de 3 spre 4 decembrie. Asa cum era de asteptat, romanii nu beneficiaza deocamdata de nici un sprijin din partea colegilor lor, dar au promisiuni ca acest lucru se va intampla cel tarziu marti, cand ar trebui sa fie puse la dispozitie rezultatele de laborator si o declaratie amanuntita data de puscasul marin Robert Cristopher van Goethem.

Prezentam astazi in premiera, felul in care au evoluat lucrurile, chiar din momentul in care a fost produs accidentului.

Trusa IML, proasta pentru americani

Imediat dupa producerea accidentului, puscasul marin a coborat din masina si a dat un telefon. El a anuntat reprezentantii Ambasadei SUA la Bucuresti de producerea accidentului. Martorii oculari sunt de parere ca el a vazut ca Teo Peter este fie in stare foarte grava, fie bazandu-se pe experienta de militar a stiut ca pasagerul din taxi este mort. soferul masinii de la Cris Taxi a sunat la firma si a spus ce i s-a intamplat. Un martor ocular a sunat la Salvare si Politie. In aproximativ jumatate de ora, se aflau la fata locului reprezentanti ai tuturor celor anuntati. Robert Christopher van Goethem a fost dus de politie la Institutul National de Medicina Legala pentru a i se lua probe de sange. El a refuzat trusa de seringi romanesti, semnand si un proces-verbal in acest sens. Aceasta este baza acuzatiei de sustragere de la recoltarea de probe biologice. Totusi, puscasul marin a acceptat sa sufle in fiola. Etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,09 la mie. Asta inseamna ca a baut cel putin o bere, cu jumatate de ora inainte de producerea accidentului.

Declaratia lui Robert Cristopher van Goethem

De la IML, puscasul marin a fost dus la Ambasada SUA. Aici, in prezenta unui reprezentant al corpului diplomatilor, van Goethem a dat urmatoarea declaratie scrisa catre reprezentantii Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti:

Citeste si:

"Ma deplasam dinspre Gradina Icoanei pe strada Polona si cand am ajuns la interesectia cu Bulevardul Dacia venea taxiul. L-am vazut prea tarziu si nu am putut evita coliziunea".

Acesta a fost ultimul contact pe care anchetatorii romani l-au avut cu Robert Christopher van Goethem, principalul autor al unui accident care a indoliat rock-ul romanesc.

Veniti doar sa constate

Cei trei anchetatori primiti cu atata valva in Romania sunt de fapt trei agenti speciali ai politiei judiciare, investigatori desemnati de procurorul militar care, in SUA, a declansat ancheta penala. Ei au venit in Romania doar pentru a vedea expertizele tehnice ale masinilor si locul producerii accidentului. Cei trei au examinat intersectia dintre strada Polona si Bulevardul Dacia in doua randuri: o data in cursul zilei de miercuri si, a doua oara, in noaptea de miercuri spre joi. Ei au vrut sa vada conditiile de circulatie chiar la ora 04.00-04.30, ora la care s-a produs accidentul din noaptea de 3 spre 4 decembrie. Din punct de vedere al ajutorului pe care agentii speciali il pot oferi anchetei romane, deocamdata, procurorii bucuresteni au primit doar promisiuni. Dupa ce a refuzat testul la IML, Robert van Goethem a dat o proba de sange in sediul Ambasadei SUA. Rezultatele testelor facute pe aceasta proba de sange vor fi comunicate anchetatorilor romani in cursul zilei de marti. Tot atunci, va fi data si o declaratie amanuntita luata de procurorul militar din SUA.

Gata de plecare

Robert Christopher van Goethem a fost comandantul detasamentului garzilor puscasilor marini al Ambasadei de la inceperea misiunii in Romania a ambasadorului Crouch. Puscasul marin este necasatorit si provine din statul american Virginia, in a carui garnizoana a fost deja transferat. Interesant este ca agentii speciali ai Serviciului de Anchete Penale al Marinei Militare a SUA sustin ca Robert Christopher Van Goethem urma sa isi incheie misiunea in Romania la data de 11 decembrie. Adica maine, oricum ar fi trebuit sa paraseasca tara. Anchetatorii speciali sustin ca putea fi pastrat in Romania, doar daca era arestat sau daca impotriva sa se incepea urmarirea penala, altfel el fiind obligat sa se prezinte la comandantii sai din America.