Social 3 Iulie 2009 16:00
Ministrul transporturilor si infrastructurii, Radu Berceanu, sustine ca protestul ceferistilor este unul intemeiat, insa deocamdata nu sunt solutii si asteapta propunerile sindicatelor si ale salariatilor.
"Protestele mi se par intemeiate. Interesant este sa avem si solutii. In a doua parte a anului nu vom mai avea bani pentru salariile de la CFR", a spus Radu Berceanu, potrivit Wall-Street.

De asemenea, acesta le-a recomandat ceferistilor sa se mai uite pe fereastra trenului si sa vada ca este criza. Radu Berceanu a precizat ca in prezent se transporta doar jumatate din ceea ce se transporta anul trecut in aceeasi perioada.

"Cu toate acestea feroviarii vor salarii odata si jumatate mai mari decat anul trecut. De la inceputul anului eu le tot spun «atentie ca pe la jumatatea anului nu o sa mai luati bani deloc»", a adaugat Berceanu.

Ministrul transpoturilor a subliniat ca daca sindicatele si salariatii au solutii este deschis pentru discutii.

Impiegatii de miscare care isi desfasoara activitatea in Regionala CFR Brasov au incetat lucrul, ieri dupa-amiaza, in jurul orei 15.00, blocand zeci de trenuri in gari sau halte din cateva judete. Angajatii CFR Infrastructura sunt nemultumiti de faptul ca nu au primit avansurile pe luna iunie si se tem de faptul ca ar putea pati la fel ca si colegii lor de la CFR Marfa, care isi primesc salariile cu cateva luni intarziere. Circulatia trenurilor a fost reluata in jurul orei 16.30, impiegatii amenintand ca vor relua protestul daca nu isi vor primi salariile restante.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.