"Astazi (n.r.-vineri) am avut o noua intalnire la sediul Ministerului Muncii, impreuna cu ministrul Barbu si cu presedintele CES-ului, Mihai Seitan, unde s-a gasit noua formulare, fara a fi periclitate drepturile angajatilor", ne-a declarat Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa. Acesta ne-a mai spus ca sindicalistii vor trebui sa-si dea acordul in ceea ce priveste elaborarea normelor de lucru, decizie care a iscat, la ultima sedinta a CES, proteste, patru din cele cinci sindicate parasind sala. "A fost transata si aceasta problema, iar in principiu credem ca textul care a iesit in forma acceptata de catre noi se aliniaza normelor directivelor europene", a afirmat liderul Cartel Alfa.

Astfel, luni, membrii CES isi vor da avizul pentru ca noul proiect de lege sa ajunga pe masa cabinetului Tariceanu, pentru a fi aprobat, miercuri, prin ordonanta de urgenta. Proiectul de modificare a Codului Muncii a iscat in ultimele zile, dispute intre partenerii sociali, desi Gheorghe Barbu, ministrul Muncii, declara ca s-a ajuns la o forma cuvenita iar proiectul va "duce la flexibilitate pe piata muncii, la o debirocratizare a sistemului". Sindicalistii respingeau forma prezentata de Barbu, afirmand la unison ca nu aceasta este varianta stabilita la nivel tripartit. A existat astfel pericolul ca aceasta forma sa fie respinsa pentru ca afecta, potrivit Blocului National Sindical, drepturile si libertatile salariatilor.

Companiile americane ataca noul proiect

Citeste si:

AmCham Romania afirma ca noul Cod al Muncii contine unele aspecte care nu raspund nevoilor intreprinzatorilor, societatii civile si organizatiilor internationale. Potrivit organizatiei, marirea perioadei de referinta pentru calcularea timpului de lucru, de la trei saptamani la o luna, este insuficienta. In ceea ce priveste clauza de neconcurenta, Camera de Comert Romano-Americana mentioneaza ca a fost abordata in mod gresit in Codul Muncii, in sensul ca indemnizatia, in cazul activarii clauzei, este deductibila fiscal pentru angajator. In privinta formarii profesionale, AmCham arata ca aceasta nu ar trebui limitata la cursuri certificate de Ministerul Educatiei si Cercetarii, ci formele sale de realizare trebuie lasate la voia angajatorilor, in functie de politica globala a companiei si de nevoile propriu-zise ale acesteia.

AmCham este o organizatie apolitica si nonprofit, fondata in 1993 de investitorii americani in Romania. In prezent, AmCham Romania numara peste 200 de membri, reprezentand companii locale si multinationale, asociatii profesionale si de afaceri, precum si organizatii non-guvernamentale care au legaturi cu Statele Unite.