Legea "Circulatiei pe drumurile publice" se afla pe ultima suta de metri, urmand ca in cursul urmatoarelor doua saptamani sa fie publicata in "Monitorul Oficial".

Acest proiect aduce importante modificari regimului juridic al circulatiei pe drumurile publice si apropie legislatia de standardele europene. Printre cele mai importante modificari se numara cele privind inasprirea sanctiunilor. Acestea se vor aplica in continuare pe baza unui punctaj, dar amenzile aferente sunt mai mari. In plus, a fost reintrodusa posibilitatea platii pe loc a amenzii la agentul constatator, daca pentru fapta respectiva nu se impune si aplicarea unei sanctiuni mai drastice, respectiv suspendarea dreptului de a conduce. Contravenientul poate achita, in termen de doua zile lucratoare de la data primirii procesului-verbal, jumatate din minimumul amenzii prevazute de lege. Persoanele juridice (societatile comerciale) vor fi insa obligate sa plateasca amenzile la valoarea lor maxima.

Faptele pentru care se aplica punctele de penalizare au fost reduse semnificativ, de la 184, in prezent, la numai 29. Printre acestea se numara si folosirea telefoanelor mobile in timpul conducerii, nepurtarea centurii de siguranta, depasirea vitezei legale, circulatia pe un drum cu accesul interzis, stationarea neregulamentara sau refuzul prezentarii actelor la cererea politiei, nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi, schimbarea benzii de circulatie, daca prin aceasta s-a produs un accident, sau patrunderea intr-o intersectie dirijata prin semafoare, daca prin aceasta manevra se produce blocarea intersectiei.

Conducerea in stare de ebrietate sau cu o imbibatie alcoolica in sange de peste 0,80g/l alcool ori o concentratie ce depaseste 0,40 mg/l alcool in aerul expirat sau sub influenta unor produse stupefiante, se pedepseste cu inchisoare de la unu pana la 5 ani. Soferul care are o concentratie de peste 0,40 mg/l este obligat sa se supuna recoltarii probelor biologice. Sub aceasta limita, alcoolemia este constatata de catre agentul de circulatie, soferul avand insa dreptul sa ceara si expertiza institutiilor medicale.

La fel de drastic este sanctionata si conducerea unui autovehicul fara permis de conducere, pedeapsa ajungand pana la 5 ani de inchisoare. Totodata, organizarea sau participarea in calitate de conducator de vehicul la intreceri neautorizate pe drumurile publice se va pedepsi cu inchisoare de la 3 la 7 ani.

O prevedere mult asteptata de catre soferi este cea referitoare la pietonii care traverseaza neregulamentar. "Pietonii care au traversat prin locuri nepermise, pe culoarea rosie a semaforului sau nerespectand alte obligatii stabilite de normele rutiere, poarta intreaga raspundere a accidentarii lor". Claritatea acestei prevederi va scuti soferii de numeroasele neplaceri procedurale cu care se confruntau in incercarea demonstrarii nevinovatiei lor.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.