In captivitate, a purtat numarul 99

Dupa interviul acordat ziarului la care lucreaza imediat ce a revenit in tara, Ovidiu Ohanesian povesteste cateva din trairile avute ca ostatic intr-unul din subsolurile Bagdadului. Aflat pentru cateva zile la Targu-Jiu, unde s-a intalnit cu un bun prieten si a participat la banchetul nou-promovatei in Divizia A Pandurii, unul dintre cei trei jurnalisti romani care a scapat nevatamat de la intalnirea cu moartea dezvaluie ce l-a tinut in viata in acele 55 de zile de cosmar: "Ne gandeam la casatorie, la facut copii sau, pur si simplu, la lucruri banale, precum mersul la cumparaturi"...

Jurnalul National: S-a discutat mult despre plecarea voastra in Irak si despre momentul eliberarii. Ce s-a petrecut de fapt acolo, in Bagdad?

Ovidiu Ohanesian: Putem spune ca a fost vorba despre doua etape. In prima zi am cunoscut Bagdadul, in ce conditii traiesc oamenii de acolo, ca sunt bogati sau saraci, viata de zi cu zi. Exista o stare de incordare, de tensiune. Am sperat ca vom face niste reportaje reale. Cea de-a doua parte a fost un cosmar. 55 de zile traite in captivitate, in anumite conditii, sub amenintare directa. A fost foarte greu pentru mine, dar a fost o experienta. In conditii grele iti poti testa limitele. Cred ca in acele momente te poti cunoaste pe tine insuti, iar ceilalti din jurul tau pot sa-si dea seama cu cine au de-a face.

Spuneai ca in acele momente de captivitate, pentru a nu te pierde cu firea, te gandeai la lucruri care se petrecusera in viata ta. La ce exact?

La orice m-ar fi putut indeparta de cosmarul din acele zile. La muzica, la prieteni, la carti. Cand mai susoteam intre noi, ne gandeam la ce vom face dupa ce vom scapa de captivitate.

Sperati sa scapati?

Speram. Intotdeauna speranta a fost lucrul care ne-a tinut in viata.

Ce va gandeati ca veti face dupa ce iesiti?

Poate ca vom face ceea ce nu facusem pana atunci. Unii se gandeau sa se casatoreasca, sa faca copii, altii sa se lase de jurnalism si sa se apuce de alte meserii, de afaceri. Se gandeau si la chestiuni banale. Cum ar fi sa te duci la cumparaturi.

"Am fost batut pentru ca nu reuseam sa plang"

Toata lumea a aflat ca ai fost batut. Cum s-a intamplat?

A fost destul de dur. S-a intamplat atunci cand pe Sorin Miscoci l-au imbracat in portocaliu, iar eu stiam ce inseamna acea culoare. Am crezut ca sunt ultimele momente pe care le voi trai. Am crezut ca ne omoara rand pe rand. N-a fost asa. Din pacate, acele momente au fost cele mai tensionate. Atunci am fost batut.

Ce nu le-a convenit rapitorilor?

Cum bine a spus cineva: "Nu am respectat niste reguli".

Ce trebuia sa faci si n-ai facut?

In primul rand, trebuia sa plang, era prima conditie, si n-am reusit. Cel putin nu multumitor pentru ei. Atunci au venit si acele acuzatii ca sunt spion sau agent special. Probabil si pentru ca eram putin mai solid. Cam asta a fost povestea. Au mai fost si alte lucruri pe care prefer sa nu le comentez deocamdata.

Trebuia sa plangi atunci cand s-a filmat caseta in care Sorin era imbracat in camasa mortii?

Da, atunci trebuia sa plang in timpul inregistrarii. N-am putut sa plang niciodata pe perioada captivitatii mele. Am avut o atitudine rezervata, tocmai pentru a putea sa ma detasez de acele momente, care ar fi putut sa ma afecteze atunci sau mai tarziu.

In momentul in care s-a filmat caseta cu Sorin imbracat in portocaliu, erai deja batut?

Da, ce s-a transmis a fost dupa ce am patit-o.

Atunci ti-ai pierdut un dinte?

Nu, acesta a fost un moment care s-a intamplat mai inainte.

Tot bataie?

As prefera sa nu comentez.

Ceilalti jurnalisti au fost batuti?

Nu cred, cel putin de fata cu mine, niciodata. Cat am fost eu de fata, nu a fost batut nici unul. Poate amenintati.

Sorin plangea cel mai mult?

Aproape tot timpul. Este o fire mai sensibila si asta l-a determinat sa aiba acest comportament. Eram amenintati permanent. Nu stiai ce-ti rezerva ziua de maine, iar o fire sensibila asa reactioneaza.

"Am comunicat foarte bine cu Florence Aubenas"

Acolo ati cunoscut-o pe Florence Aubenas?

Da. Cand am sosit noi, era deja de o perioada buna de timp in acea locatie.

Reuseati sa vorbiti intre voi?

Da, susoteam mai mult.

Ai vorbit si cu Florence?

Da, si cu ea, si cu Hussein am vorbit. Sunt niste persoane inteligente si ne-a ajutat mult ca am putut sa comunicam.

De ce crezi ca Florence n-a infirmat, dar nici n-a confirmat ca s-a aflat cu voi in aceeasi locatie?

Eu cred ca orice persoana cu un grad mediu de inteligenta care a vazut care este comportamentul nostru dupa ce am ajuns in tara va intelege de ce Florence s-a comportat astfel. Pentru moment exista aceeasi rugaminte, ca trebuie sa existe rabdare, chiar daca lucrurile par putin neclare. Ele se vor lamuri curand.

Cat de curand, Ovidiu?

Sper ca foarte curand. Oricum, eliberarea lui Florence si a lui Hussein a fost un eveniment extrem de fericit. Am avut un soc de fericire. A fost, poate, cel mai frumos moment din viata mea, atunci cand i-am vazut liberi.

Am inteles ca vi se dadeau niste numere. De ce?

In acel beci nu aveai voie sa privesti, sa vorbesti cu cineva, pentru a nu ne identifica noi intre noi. De aceea ne dadeau acele numere. Eu eram 99, pentru ca Alah avea 99 de nume si probabil ca aceste numere erau legate de Coran.

Si de ce crezi ca tie ti-au dat acest numar.

Nu stiu, e greu de facut o afirmatie.

Florence ce numar avea?

Nu-mi amintesc exact. Hussein si Florence parca aveau 5 si 7, dar nu-mi amintesc exact.

Ati fost in acelasi loc cu Munaf. L-ai banuit vreo clipa in perioada captivitatii ca poate fi implicat?

Nu, niciodata. De cand am plecat si pana am venit, nu l-am banuit o clipa pe Munaf. Orice persoana sanatoasa la cap, cu trei copii si o familie numeroasa in Bagdad, care poate fi oricand la mana rapitorilor, nu poate sa se implice intr-o astfel de actiune. Dar orice scenariu este posibil.

S-ar putea ca cineva sa se fi folosit si de Munaf si de Omar Haissam. Pana nu vad dovezile, nu pot sa spun nimic, pentru ca declaratia lui Munaf nu este o dovada. Munaf nu este aici, este undeva in Irak, in custodia oficialitatilor americane. Cand voi putea discuta si cu el, si cu Omar si voi putea vedea dovezile, ma voi convinge daca ei au fost implicati sau au pus la cale rapirea.

"Descopar multe surprize in ancheta"

Insisti in ancheta ta?

Da, cred ca este normal. Sunt jurnalist de investigatii si cineva mi-a pus viata in pericol. Cred ca ar trebui sa aflu ce s-a intamplat in acea perioada cu mine si sper ca voi afla adevarul.

Te astepti la surprize in ancheta pe care tu o faci?

Ma astept. Deja exista elemente-surpriza care mi-au parvenit si cred ca, dupa o verificare amanuntita, voi putea sa-mi dau seama. Lucrurile sunt extrem de complexe.

Tu trebuia sa pleci in Irak?

Eu am cerut sa plec in Irak. Mi s-a propus sa plec, n-am fost niciodata fortat sa plec in Irak si am avut acordul sefilor mei.

Cine ti-a propus?

Doi sefi, unul mai mare si unul mai mic de la Romania libera.

S-a discutat despre o plangere pe care ati avea dreptul sa o faceti impotriva rapitorilor.

Raspunsul este clar. Pana nu vad dovezi concrete sa vad cine este autorul, daca exista asa ceva, nu am de gand sa intreprind nimic in acest sens. Tot ce s-a spus sunt simple speculatii. Chiar ce au spus si autoritatile. Eu nu sunt multumit de ce au facut pana acum. Vreau dovezi!

Cum l-ai cunoscut pe Munaf?

Cu cateva zile inainte de a pleca. O persoana de la ziar i-a dat telefonul meu si mie pe al lui. Ne-am sunat, ne-am intalnit la el in birou si am discutat despre obiectivele unei astfel de calatorii. Am discutat si despre securitate in tot acest timp. Cea de-a doua intalnire a fost si cu colegii de la Prima TV, moment in care am si dat pasaportul si o poza, pentru ca Munaf a spus ca se va ocupa el de vize.

La prima ta intalnire cu Munaf stiai ca vor merge in Irak si alti jurnalisti?

Da, chiar atunci am fost anuntat.

Aveati momente in care comunicati cu rapitorii?

Comunicarea era destul de restransa. Mai mult atunci cand ne aduceau de mancare, cand mergeam la toaleta sau, mai mult, atunci cand filmam acele casete sau faceam alte tipuri de inregistrari.

Se spune ca s-au facut mai multe filmari decat acelea pe care le-am vazut noi.

Stau destul de rau cu cronologia evenimentelor. Colegii de la Prima stiu mai bine decat mine. Cred ca au fost mai multe inregistrari decat am vazut eu la intoarcere. Si audio, si video.

Pe o caseta audio, plangeai. Ai spus ca n-ai putut sa plangi.

Trebuia sa facem ceea ce ni se spunea sau sa ne dam silinta. Acolo am incercat sa fac ceea ce mi s-a spus. Chestia cu plansul este o problema de caracter. Am incercat sa fiu rezervat si chiar nu am putut plange in cele 55 de zile, probabil si din cauza stresului. Exista multe explicatii.

"Totul nu se va spune niciodata"

Cand crezi ca vei putea spune ce ti s-a intamplat?

Totul cred ca nu se va putea spune niciodata. Sunt informatii confidentiale. In afara acestora, sper cat de curand. Este necesar nu numai pentru mine, ci si pentru opinia publica. Are dreptul sa stie ce s-a intamplat, daca exista organizatori ai rapirii in Romania, trebuie sa stim cine sunt acestia. Ei trebuie sa plateasca.

De ce n-ai ales sa mergi in Irak sub protectia armatei?

Cand mi-am ales meseria de jurnalist, cu toate ca am facut-o cam tarziu, am crezut ca orice jurnalist este dator sa informeze corect si complet. Experienta mea in Afganistan, unde n-ati putea spune ca a fost chiar neplacuta, insa in privinta informatiilor, reportajelor si eventual anchetelor jurnalistice, a fost putina. Cand ai armata in spate, nu te poti baga printre oameni, nu poti reda cu exactitate ce simt ei si ceea ce li se intampla. Armata iti va spune nu te duci acolo, nu faci aia. Nu cred ca in meseria noastra armata este o varianta buna in aceasta situatie.

EMISIUNE CU FLORENCE. NIMIC DESPRE ROMANI

Trebuia sa fie noaptea dezvaluirilor despre cele 157 de zile de captivitate. Anuntata cu surle si trambite, emisiunea speciala care i-a avut invitati pe ziarista franceza Florence Aubenas si pe ghidul ei irakian, Hussein Hanun, fosti ostatici in Irak, gazduita de postul de televiziune France 5, a fost orice altceva insa.

DECEPTIE

Presa din Romania si-a pus mari sperante in faptul ca va afla detalii care pana acum nu au fost oferite nici de Aubenas, nici de Hanun si nici de cei trei ziaristi romani fosti captivi in Irak si eliberati cu numai cateva zile inaintea frantuzoaicei. Cu atat mai mult cu cat unul dintre realizatorii emisiunii este nimeni alta decat Miruna Coca Cozma, talentata ziarista, care a reusit in meserie pe meleaguri francofone.

Florence si Hussein au fost invitatii Mirunei la aceasta emisiune-maraton, de sase ore, care a inceput la miezul noptii si a durat pana in zori. Dar... surpriza (deloc placuta!): Miruna n-a avut voie s-o intrebe pe Florence nimic despre captivitatea pe care a impartit-o cu Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si Mohamad Munaf. Asa a fost intelegerea!

ABSTINENTA

Despre colegii romani, jurnalista franceza oricum nu a dorit sa vorbeasca inca din momentul sosirii sale in Franta, acum o saptamana. Cum a aterizat la Paris, dupa eliberare, ea a declarat ca nu stie nimic despre ostaticii romani si ca tot ce poate spune este ca ea a fost tinuta in captivitate impreuna cu Hussein Hanun. De altfel, nici acesta din urma n-a fost mai cooperant cand a venit vorba de romani, raspunzand sec, printr-un "Nu stiu", cand a fost intrebat ce stie despre captivitatea lor comuna.

INVITATI

Emisiunea i-a avut ca invitati, in afara celor doi fosti ostatici, pe cativa dintre aceia care au animat Franta si strainatatea in cazul captivitatii lor: comitete de sustinere, asociatii, presa. Au fost, in direct, pe platoul emisiunii "Toata noaptea impreuna", Marie Desplechin, scriitoare, Sophie Calle, artista, Aslam Timol, secretar general al Consiliului National al Cultului Musulman, Robert Menard, secretar general al Reporters sans Frontieres, Serge July, director al cotidianului Liberation, Antoine de Gaudemar, director de redactie la Liberation, Dominique Simonnot, ziarist la Liberation, Nicole Penicaut, jurnalist la Liberation, Herve Brusini, director delegat de informatii la France 3 si altii.

REALIZATOAREA ROMANCA

Antena1 a contactat-o pe Miruna Coca Cozma, care a relatat conditiile realizarii acestei emisiuni. "Totul s-a pus pe picioare asa, in doi timpi si trei miscari. O promisiune a fost sa nu discutam politica, sa nu vorbim despre toate problemele si toate colturile de umbra care inconjoara aceasta poveste", a povestit Miruna, citata de Rador. Reporterul Antenei a precizat ca pentru Miruna a fost o incercare destul de grea. Ea este din Romania, iar despre romani stim cu totii ca Florence refuza sa vorbeasca. A tacut de cate ori a fost intrebata de cei trei jurnalisti romani, care sustin ca au impartit aproape doua luni de captivitate cu ea.

"Eu am fost intr-o situatie delicata, ca si eu am fost brifata si debrifata sa nu pun intrebari pe tema ziaristilor romani", a marturisit Miruna. Si asa a fost. Nu a pus Miruna nici o intrebare despre ei. A fost o emisiune in care s-a citit, s-a cantat si s-a vorbit mult si frumos despre Florence si despre ghidul ei.

TEAMA

Doar la inceput au vorbit de captivitate, relateaza Antena 1. Miruna spune ca i-a cam speriat pe cei de la ziarul lui Florence, cotidianul Liberation, perspectiva de a intra in direct tocmai cu o romanca. "In momentul in care producatoarea emisiunii le-a spus celor de la Liberation cine e realizatorul, ca asa e normal, Fr...d...ric B...nudis si Miruna Coca Cozma, care este o jurnalista romanca, era paralizie generalizata".

De ce e paralizie generala la Liberation cand vine vorba de romani, numai Dumnezeu stie. Cert este ca, in ciuda situatiei delicate, Miruna a intampinat-o pe Florence prieteneste si chiar a intrebat daca o poate imbratisa. A putut. Florence a glumit si aceasta data, in stilul caracteristic, lasand sa se inteleaga ca in ultima vreme trebuie sa tot raspunda la imbratisari.

---

Despre autor: