Social 4 Mai 2009 16:38
Compania AstraZeneca si Societatea Romana de Pneumologie organizeaza, in data de 5 mai, Ziua Mondiala a Astmului, in parteneriat cu Primaria Municipiului Bucuresti, Primaria Sectorului 1, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a Sectorului 1 si Inspectoratul Scolar al Sectorului 1.

Evenimentul se va desfasura intre orele 16.00 si 20.00, in Parcul Herastrau (intrarea Charles de Gaulle). Aici bucurestenii vor putea efectua gratuit teste de spirometrie, importante pentru diagnosticarea si monitorizarea astmului bronsic. Este vorba de o procedura simpla, prin care este masurata cantitatea de aer pe care o persoana o poate inspira si expira, intr-un anumit interval de timp.

Pentru realizarea acestor teste, organizatorii au pregatit 5 aparate speciale, numite spirometre, care se vor gasi in spatiul special amenajat in acest sens, in Parcul Herastrau. Toate aceste teste, organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Astmului, vor fi efectuate de o echipa formata din 5 medici si 10 asistente medicale.

De asemenea, cei interesati vor primi informatii despre astm, dar si sfaturi medicale, de la specialistii care le vor sta la dispozitie in data de 5 mai. Cu acelasi prilej, participantii care vor sa isi arate sustinerea fata de persoanele afectate de astm o vor putea face intr-un mod inedit: umfland baloane, ei vor simti pret de cateva secunde ce inseamna sa fii astmatic. Organizatorii au pregatit 3.000 de baloane pentru acest „exercitiu”, la care se adauga alte 10.000, ce le vor fi impartite trecatorilor, pe strazile orasului, inainte de evenimentul programat in Parcul Herastrau.

Nu in ultimul rand, in cadrul manifestarilor dedicate Zilei Mondiale a Astmului, vor fi expuse si premiate desenele realizate de catre cei 1.000 de elevi de clasa a patra din 15 scoli ale Sectorului 1, implicati in concursul de desene cu tema „Respir usor si iubesc aerul”.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.