Tatal lui Hayssam arata in scrisoarea pe care a transmis-o fiilor sai, Mukhles si Mahmoud, ca acesta a fost arestat de autoritatile siriene „de aproximativ un an si jumatate si pana in prezent". In scrisoarea semnata, conform Mediafax, de Khaled Abdallah Omar din 22 aprilie, acesta le spune fiilor lui ca starea de sanatate a mamei lor s-a agravat „dupa arestarea fratelui vostru Hayssam". In urma acestei dezvaluiri, Curtea de Apel Bucuresti s-a adresat, tot azi, Interpolului si Ministerului Justitiei, solicitand obtinerea confirmarii din partea autoritatilor siriene. Daca acest lucru se va intampla, Basescu ar putea avea probleme majore. Asta pentru ca, in luna octombrie a anului trecut, la cateva luni dupa ce presa de la noi a relatat ca exista informatii neoficiale legate de arestarea lui Hayssam in Siria, presedintele a efectuat o vizita destul de suspecta in statul respectiv. Suspecta pentru ca, in contra tuturor uzantelor, desi scopul vizitei a fost, oficial, relansarea relatiilor cu Siria, presedintele nu a luat cu sine absolut niciun ministru, ci doar consilieri de la Cotroceni.
Pe de alta parte, desi lideri ai PD-L dadusera asigurari ca nu se va aborda subiectul Hayssam in discutiile oficiale, Basescu a recunoscut in fata presei ca s-a discutat acest aspect, fara a da alte detalii. Numai ca, in acel moment, Hayssam era deja in arest la sirieni, conform informatiei aparute azi, ceea ce inseamna fie ca presedintele a fost grosolan dezinformat de gazdele sale, fie ca i s-a spus adevarul, dar a preferat sa il ascunda opiniei publice de la noi, in numele unor interese obscure.
Emil Constantinescu: 'Basescu trebuie sa dea socoteala pentru tainuirea arestarii lui Hayssam'
© INTACT IMAGES/Jurnalul National/Dan Marinescu
Bomba Hayssam explodeaza din nou, iar schijele ameninta sa loveasca departe: avocatul Ion Cazacu, care il reprezinta pe sirian in procesul armatorului Tartoussi, cu a carui nava ar fi plecat Omar Hayssam din Romania, a adus, azi, in fata instantei, o scrisoare despre care a spus ca a primit-o de la tatal lui Omar Hayssam din Siria, in care se arata ca acesta este inchis de un an si jumatate.
Sursa: Q Magazine
Q Magazine - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Emil Constantinescu: 'Basescu trebuie sa dea socoteala pentru tainuirea arestarii lui Hayssam'":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
constantinescu
(2 comentarii, 60 vizualizari)
dar tapul asta logodit cand da socoteala pentru ce a facut in perioda lui? ,hotul striga hotul!
are relevanta doar daca s-a adus atingere interesului national
(1 comentariu, 46 vizualizari)
a cui marioneta o fi si constantinescu asta ???
(0 comentarii, 46 vizualizari)
d-l sink-sank (think tank):))))
(2 comentarii, 39 vizualizari)
si domnul constantinescu trebuie sa dea socoteala !
(1 comentariu, 33 vizualizari)
aici nu e vorba despre constantinescu
(1 comentariu, 29 vizualizari)
