Piratii somalezi au eliberat sambata vasul grecesc MV Saldanha, din echipajul caruia fac parte si doi romani, dupa ce ar fi fost platita o rascumparare de 1,9 milioane de dolari, relateaza Reuters, care citeaza o sursa din randul piratilor.
"Prietenii mei au eliberat un vas grecesc dupa ce a fost platita o rascumparare de 1,9 milioane de dolari", a declarat pentru Reuters un pirat care s-a identificat numai cu prenumele Hussein.

Potrivit MAE, care a confirmat eliberarea navei, cei doi romani de la bordul navei Saldanha sunt capitanul vasului, Adrian Hududi din Brasov, si Marius Strambeanu din Constanta, transmite NewsIn. Vasul grecesc Saldanha, eliberat sambata si din echipajul caruia fac parte cei doi romani, fusese capturat la 22 februarie. Alte doua nave elene se afla in prezent in mainile piratilor - MV Irene E.M., cu 22 de membri filipinezi ai echipajului, si Nipayiya.

In prezent, cinci cetateni romani se mai afla in mainile piratilor somalezi. Remorcherul Bucaneer, cu 16 persoane la bord - zece italieni, cinci romani si un croat - a fost capturat la 11 aprilie in Golful Aden. Alti trei marinari romanim, de pe vasul grecesc "Titan", capturat de piratii somalezi la 22 martie 2009, au fost eliberati miercuri.

Pe de alta parte, piratii somalezi au capturat sambata in Golful Aden o nava germana pentru transportul cerealelor, cu o capacitate de 31.000 de tone. Nava germana, care se numeste Patriot, navigheaza sub pavilion maltez, si apartine firmei Patriot Schiffahrts, administrata de Blumenthal JMK din Hamburg. Are la bord 17 membri ai echipajului.

Atacurile piratilor in largul coasei Africii de Est s-au intensificat in ultimele saptamani, in ciuda prezentei in regiune a unei flotile de nave straine de lupta.

Piratii detin in prezent mai mult de 250 de ostatici si au facut milioane de dolari din rascumparari, ceea ce ridica pretul asigurarilor navelor. Unele firme de shipping deja opteaza pentru o ruta mai lunga si mai costisitoare, pe la Capul Bunei Sperante, pentru a evita pericolul capturarii navelor de catre piratii somalezi.

Incidentele de acest gen (111) au fost aproape de doua ori mai frecvente in 2008 decat in anul precedent. Anul aceasta deja au fost raportate 40 de capturari de nave, potrivit Reuters, 61, potrivit AFP.

In cel mai spectaculos atac, piratii au capturat o nava americana, Maersk Alabama, la inceputul lunii aprilie. Echipajul, alcatuit din 20 de membri, s-a luptat cu piratii, care au fost nevoiti sa paraseasca nava luandu-l insa ostatic pe capitan, Richard Phillips.

In cele din urma, aceasta a fost eliberat de marina americana intr-o operatiune in care trei pirati au fost impuscati mortal. Unii experti sunt de parere ca actiunea americanilor i-ar putea determina pe pirati sa devina mai radicali si sa inceapa sa-si execute ostaticii. Pana in prezent ,piratii au evitat in mod deliberat sa le faca rau ostaticilor, iar in 2008 au reusit sa obtina circa 100 de milioane de dolari din rascumparari platite pentru nave si echipaje.

O parte din bani au fost reinvestiti in cumpararea de armament si le-a permis piratilor sa-si extinda aria de actiune la circa 800 de kilometri de coasta somaleza.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.