Mircea Cartarescu este cel mai de succes scriitor roman: cartea sa "De ce iubim femeile" se afla pe primul loc in topurile de vinzare Humanitas, iar autorul a obtinut pentru acest volum Premiul Succesul Anului, decernat de Asociatia Editorilor Romani (AER), si Premiul National pentru Proza, oferit de cotidianul "Ziarul de Iasi". Scriitorul explica de ce nu mai scrie poezie si vorbeste, printre altele, despre artistii securisti, despre aerul invechit al Uniunii Scriitorilor, despre premiile literare care se dau conjunctural si despre intelectualii din jurul lui Basescu. Si despre Romania, in general.

"De ce iubiti femeile", domnule Cartarescu? V-ati asteptat la atita succes cu aceasta carte?

Nu iubesc femeile, iubesc feminitatea, acea parte mai buna a fiintei noastre ce se manifesta fundamental in felul de-a fi al femeilor, dar nu lipseste nici din structura emotionala a celor mai buni dintre barbati. Delicatetea, grija pentru ceilalti, pudoarea, fidelitatea, complexitatea interioara - aceste valori ce par azi ale unei alte epoci si de care femeile artiste au oroare (ca si barbatii artisti) - merita totusi, cred, sa supravietuiasca, macar nostalgic, macar in citeva cazuri izolate. Cartea mea de povestiri cuprinde citeva dintre aceste cazuri anacronice, pierdute intr-o mare de scatologic si violenta. Faptul ca ea a fost premiata e cu totul exterior intentiilor mele. Unul dintre premii a fost pur mecanic - juriul a numarat pur si simplu exemplarele vindute -, iar altul, cel iesean, e onorant prin inalta calitate a membrilor juriului care mi l-a acordat.

Care este cheia datorita careia ati obtinut un asemenea succes comercial?

"De ce iubim femeile" a intrunit mai multe conditii ale unui succes de librarie, fara ca eu sa fi fost constient de asta cind o scriam (dimpotriva, as zice): e o carte scurta, care se citeste usor, a avut un titlu si o coperta atragatoare, a fost ieftina. Tot restul e secundar. Cineva scria ca "in literatura orice succes e o neintelegere". Din fericire pentru mine si pentru cartea mea, ramin in povestiri multe zone de umbra, la care nu toti cititorii pot avea acces, si pe care mizez cind spun ca, desi de succes, "De ce iubim..." e, fundamental, o carte buna, pe care mi-o asum fara jena.

Unele diplome, semnate cu pixul

Ce inseamna premiile pentru dvs.?
Premiile romanesti nu aduc nici faima, nici bani. Ele au fost compromise in ultima vreme, mai ales cele date de Academie si de Uniunea Scriitorilor, pentru ca nu au respectat criteriul valorii, ci s-au dat conjunctural. Nu avem, azi, un premiu care sa consacre, care sa fie cu adevarat prestigios. Unul singur e foarte banos, al Fundatiei Prometheus, dar se da de la 60 de ani in sus si, deci (slava Domnului!), deocamdata nu ma intereseaza. Dimpotriva, Premiile ASPRO (Asociatia Scriitorilor Profesionisti - n.r.), "Cuvintul" si alte citeva sint cam penibile prin faptul ca primesti doar o diploma semnata cu pixul.

Cum ati defini succesul unui scriitor? De ce nu mai scrieti poezie (spuneati in "Jurnalul II" ca regretati acest lucru)?

Un scriitor simte ca are succes cind reciteste ce a scris in ziua precedenta si ii place. Nu exista nici un succes social care sa se compare cu acesta. Eu nu ma imbat cu apa rece, stiu precis cite parale face fiecare text scris de mine, de la articolele intimplatoare pina la constructiile epice masive. N-am mai scris poezie de mai bine de zece ani pentru ca am simtit ca am scris destul, ca nu e de demnitatea mea sa ma repet sau sa ma adaptez unor genuri noi de poezie, dominante acum. Si, mai ales, n-am mai scris poezie din sila fata de calitatea umana lamentabila a foarte multor poeti de azi, cu care n-am mai vrut sa fiu asociat.

Ati introdus cuvinte noi in limba romana. Care e procesul distilarii cuvintelor in literatura dvs.? Scrieti usor, dintr-odata, sau reveniti asupra textului dupa aceea?

Nu cuvintele sint importante in scris. Sau, mai bine zis, ele devin importante in masura in care cititorul simte ca dincolo de ele e cineva viu. In "Franny si Zooey", a lui Salinger, eroina spunea ca majoritatea poetilor nu scriu poezie, ci "foarte sofisticate spirciieli sintactice". Am scris si eu destule pagini de spirciieli experimentale in spatele carora nu era nimeni. Si cred ca n-am reusit sa scriu cu adevarat bine decit din momentul cind am stiut ca a scrie nu inseamna sa faci literatura ci, cum spunea Kafka, "sa-ti intelegi situatia".

Mereu la pinda dupa inspiratie

Uneori, simtiti ca prietenii sau familia va rapesc scrisului?
Da, traiesc intr-o casa micuta si fojgaind de lume. Nu mi-e usor sa gasesc un colt linistit si starea de spirit necesare scrisului. Dar asa am trait de cind ma stiu. Am scris la bucatarie, pe un colt de musama, si chiar in debara, intr-o vreme. In ultimii ani am scris majoritatea textelor mele in strainatate, in mari locuinte de imprumut. Starea de inspiratie insa e imprevizibila si capricioasa: te apuca atunci cind n-ai loc si timp pentru scris si te poate parasi brusc cind ai toate conditiile. Ea trebuie insfacata atunci cind se iveste, in orice conditii. Pentru asta insa trebuie sa fii mereu la pinda...

Preferati varianta jurnalului elaborarii unui roman?
Jurnalul si cartile au functii diferite in economia scrisului meu. Jurnal scriu continuu, e modul meu de a respira in scris. Jurnalul e si o terapie, si are si "functia fatica" de care vorbea Jakobson: pastreaza mereu deschis canalul de comunicare intre eul meu constient si entitatea mult mai vasta in care el locuieste, celalalt eu al meu, care e personajul si peisajul in acelasi timp al scrierilor mele.
De ce credeti ca ati activat "critica" in urma primului jurnal publicat?

Intr-adevar, primul volum din "Jurnal" a fost primit prost de critica, intr-un moment cind aceasta a crezut ca poate demonta definitiv "cazul Cartarescu". Demolarea n-a reusit insa in acel moment, care mai implica si volumul "Postmodernismul romanesc". Ambele carti traiesc bine-mersi si azi, au adeptii lor si sint citite de multa lume.
Credeti ca cel de-al doilea volum va fi receptat mai bine?

Al doilea volum din "Jurnal" nu va mai suscita controverse, pentru ca acum se va vedea mult mai clar despre ce fel de scriere este vorba.
Ce credeti ca se va intimpla cu Cartea Romaneasca dupa preluarea de catre Polirom?

"Nu-nvie mortii, e-n zadar, copile..." Azi se vede peste tot in cultura noastra tendinta de a renova institutii vechi, odata prestigioase, dar care au cazut in paragina. Vezi cazul Uniunii Scriitorilor. E ca si cu casele: daca-ti cumperi una veche, trebuie sa o consolidezi ca sa nu cada la urmatorul cutremur, trebuie sa-i refaci instalatiile, canalizarea, sa o finisezi, e o intreaga bataie de cap. Mai bine iti construiesti una din temelii sau cumperi una nou-nouta. Florin Lupescu (directorul Editurii Polirom, care a preluat Cartea Romaneasca - n.r.) s-a cam legat la cap cind nu-l durea cu Cartea Romaneasca, iar acum va trebui sa faca dupa modelul restaurarilor pariziene: sa pastreze doar fatada, iar in interior totul sa fie "otel si sticla". Ii doresc succes, dar ramin sceptic.
V-ati gindit sa aveti un rol activ in Uniunea Scriitorilor?
Nu, nu cred in aceasta institutie, in forma ei actuala.

Citeste si:

Romania, o pata alba pe harta

Ce credeti despre scandalul Uricaru? A fost Eugen Uricaru, intr-adevar, implicat in Securitate?
In ultima vreme am auzit atitea zvonuri despre insi care ar fi fost turnatori - unii la care nici cu gindul nu gindeam - incit am inceput sa-mi inchipui lumea scriitorilor ca pe o tesatura inextricabila de turnatorii reciproce. Ar fi mai simplu ca CNSAS sa ne dea o lista a celor care nu au turnat. S-ar economisi astfel o gramada de timp. Cazul Uricaru insa pare a fi limpede.

Care sint scriitorii pe care-i apreciati? Aveti prieteni apropiati in rindul acestora?

Se scrie foarte multa literatura de calitate azi in Romania. In toate generatiile exista oameni de valoare, pe care eu ii citesc si-i iubesc. Dar managementul cultural e inca extrem de primitiv: nu reuseste sa scoata la suprafata, prin constanta reclama, autori extraordinari care ramin necititi si, mai ales, nu e in stare sa-i promoveze in strainatate. Pentru comunitatea culturala europeana sintem o pata alba pe harta. Acest lucru poate fi insa si un avantaj ce ar trebui exploatat: in zonele virgine exista o flora si-o fauna necunoscute, exotice, ce ar putea fi scoase la lumina cu succes.

Cum pare Romania de la distanta (n.r. - Mircea Cartarescu preda in prezent la o universitate din Viena)?

De la distanta, pentru un roman, Romania ramine intotdeauna atragatoare, fascinanta chiar si prin uritenie, ca anumiti actori. Ii vezi mult mai bine toate defectele, dar ii traiesti si toate nostalgiile.

Alte ambitii decit functii oficiale

Traian Basescu a declarat, dupa ce a devenit presedinte, ca a fost captivat de "Levantul" dvs. V-a propus, totusi, in urma acestei admiratii, o functie publica? Ati fi acceptat?
Nu mi s-a propus niciodata nimic, ceea ce m-a suparat foarte tare, pentru ca m-a lipsit de marea placere de a refuza. E ca atunci cind imi iau abonament pe o luna la transportul in comun si nu ma controleaza nimeni, sau cind platesc o asigurare de sanatate si nu ma imbolnavesc... Te apuca stenahoria, ca pe nenea Anghelache al lui Caragiale. N-as fi acceptat, oricum, nici o functie oficiala. Altele sint ambitiile mele, si sint din pacate mult mai greu de satisfacut decit cu o slujba la stat.

Andrei Plesu l-a parasit pe presedinte de curind. Penuria de intelectuali, in jurul lui, este o problema pentru Traian Basescu?

Daca va referiti la intelectuali din zona umanista, ei nu trebuie sa fie in echipa presedintelui. Sint redutabili si esentiali in alte zone ale puterii, in presa si-n grupurile gen GDS. Ei sint "opinion-makers" cu un rol decisiv, azi, in Romania. Ei au cistigat, in buna masura, alegerile pentru actualul presedinte. Nu degeaba Iliescu si PSD-istii tuna si fulgera-mpotriva lor si incearca sa-si incropeasca si ei o "intelighentie de stinga"... Traian Basescu e un om de mare vointa, care-si va folosi mereu "consilierii" ca delegati ai puterii lui, si nu ca sfatuitori (ceea ce nu-i neaparat un lucru bun).

"Nu vreau sa fiu un guru national"

Cum vedeti Romania de azi? Care sint amaraciunile dvs. fata de tot ce se intimpla in jur? Spre ce ne indreptam noi, domnule Cartarescu?
Ne indreptam catre Uniunea Europeana, tiris-grapis, dar ferm. Vom fi o tara integrata in Europa, o tara saraca a Europei, dar, cum-necum, membra a comunitatii si silita sa-i respecte standardele. Vor veni generatii noi, fiii securistilor de azi care conduc economia si finantele romanesti si care se vor stradui sa-si uite originile "sanatoase". Vor aparea si doi-trei oameni cinstiti care vor face avere. O sa fim si noi un fel de Grecie fara Acropole si fara arhipelag, un fel de Irlanda fara Joyce sau un fel de Portugalie fara Porto. Dar nimeni nu va avea pui in tigla si placinte cu poalele-n briu ca noi...

Cit de mult purtam reminiscentele comunismului? Sintem pregatiti pentru a intra in UE?

Nu sintem, dar ne ajuta ratiunile geo-politice. In privinta comunismului, ce sa zic? Am vazut aici, la Viena, o manifestatie de 1 Mai muncitoresc, cu drapele rosii si portrete ale lui Lenin de toata frumusetea. In fata Universitatii, erau nu stiu cite tarabe unde studenti cu bilute in sprincene distribuiau materiale de propaganda: "Votati comunistii!"... Noi macar sintem vaccinati, am simtit placerile republicii socialiste pe pielea noastra, dar ce te faci cu tinerii occidentali, care iau foarte-n serios egalitatea si fraternitatea promise de un veac incoace de vinzatorii de opiu pentru popor?

Faceti, va rog, o ierarhie a unor valori in care credeti si care ar putea fi repere pentru tineri.

Nu vreau sa fiu un guru national. Nu cred ca sint in stare sa invat pe altii cum sa traiasca. In privinta valorilor umane nu tin deloc sa fiu original. Valorile mele sint cele crestine, pe care s-a construit lumea noastra: bunatatea, compasiunea, credinta, speranta. Si mai presus de ele, de la Pavel citire, dragostea.