• Autorul odioasei crime este preotul Petru Corogeanu (29 de ani), de la aceeasi manastire

• Pe 10 iunie, preotul diabolic si patru maicute au sechestrat-o pe Maricica intr-o chilie si au legat-o cu sfori de miini si de picioare

• Trei zile mai tirziu, din cauza manifestarilor violente ale tinerei, cei cinci au legat-o cu lanturi de o cruce de lemn si i-au infundat in gura un prosop

• Maicuta Maricica a fost tinuta pe cruce 3 zile, in frig si fara mincare. Ea a murit in seara zilei de 15 iunie

• Preotul si complicele sale si-au recunoscut fapta, motivind senin ca "doreau sa alunge duhul rau din tinara posedata". "Era bolnava de duhuri rele", sustine si staretul manastirii

O calugarita in virsta de 23 de ani, de la Manastirea "Sfinta Treime" din comuna vasluiana Tanacu, a murit in chinuri groaznice, dupa ce a fost tinuta trei zile legata cu lanturi pe o cruce din lemn, fara mincare si cu un calus in gura, de catre preotul duhovnic al lacasului si alte patru maicute. Episcopia Husilor a inceput deja o ancheta in acest caz.

Citeste si:

Pe 15 iunie, politistii vasluieni au fost sesizati de Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui cu privire la faptul ca ambulanta a transportat cadavrul unei calugarite de la o manastire din comuna Tanacu. Maricica Irina Cornici, 23 ani, maica la Manastirea "Sfinta Treime", prezenta leziuni la nivelul membrelor superioare si inferioare si in jurul cavitatii bucale, ceea ce a condus la concluzia ca moartea a fost violenta. Preotul Petru Corogeanu (29 de ani) a sustinut in fata anchetatorilor ca a recurs la aceasta metoda pentru a scoate duhul rau din trupul tinerei maicute.


Din primele cercetari s-a stabilit ca, pe 10 iunie, Corogeanu, ajutat de alte patru maicute - Nicoleta Arcaleanu (32 de ani), Adina Ciopraga (20 de ani), Elena Otelea (23 de ani) si Simona Bardanas (21 de ani) - au sechestrat-o pe Maricica Irina Cornici intr-o chilie si au legat-o de miini si de picioare. Trei zile mai tirziu, din cauza manifestarilor violente ale tinerei, acestia au legat-o cu lanturi de o cruce din lemn si i-au pus in gura un calus facut dintr-un prosop. Maicuta a fost tinuta pe cruce inca trei zile, fara mincare si intr-un pridvor unde era foarte racoare. Aceasta a murit in seara de 15 iunie.
Prosop pus calus la gura. Ajunsi la fata locului, medicii de la Serviciul de Ambulanta Vaslui au constatat ca tinara era deja moarta, iar pe miini, pe picioare si la gura avea numeroase rani provocate de lanturile cu care fusese legata si de prosopul care tinuse loc de calus. Cadrele medicale au anuntat imediat politia.

"Cei in cauza si-au motivat gestul prin faptul ca tinara era posedata si doreau sa alunge duhul rau. In prezent se asteapta rezultatul necropsiei medico-legale pentru a putea fi facuta incadrarea juridica a faptei. Cel mai probabil este vorba despre lovituri cauzatoare de moarte sau vatamare corporala grava, urmata de moartea victimei", a declarat Mihaela Straub, purtatorul de cuvint al IPJ Vaslui, citat de Mediafax.
Rugaciuni si exorcizare. Maicuta Irina, in virsta de 23 de ani, a ajuns la manastirea din Tanacu in urma cu trei luni pentru a-si vizita o prietena, insa a fost convinsa de aceasta si de staretul lacasului sa ramina acolo. Tinara, care provenea de la un orfelinat din Arad, a acceptat gindindu-se la o viata mai linistita.

Cu aproximativ o luna in urma a inceput sa se simta rau, iar crizele pe care le facea erau din ce in ce mai dese, motiv pentru care atit staretul, cit si celelalte maicute au sustinut ca tinara este posedata. "Era bolnava si era bolnava de duhuri rele. Am facut rugaciuni. A fost trei zile, da, legata pentru violenta pe care o facea, si daca s-a intimplat sa intre in coma si sa faca infarct... Din punct de vedere duhovnicesc am facut un lucru corect, foarte corect. I-am facut slujbe trei zile la rind, de dezlegare, molifte, se poate spune si exorcizare. Nu i-am rupt capul, nu i-am rupt nimic, decit la miini si la picioare", a declarat staretul Daniel reporterilor PRO TV Iasi. Maica Marta, de la aceeasi manastire, este in continuare convinsa ca staretul si maicile nu au gresit cu nimic.

"Din cauza ca era bolnava la cap a trebuit sa fie tinuta in chilie, si pentru asta am mai tinut-o in chilie, dupa care am dus-o in biserica. Am inceput s-o tratam asa, am zis ca intii cu rugaciuni, cu mila lui Dumnezeu, daca nu se face bine o ducem la doctor si am incercat asa citeva zile, si asa a fost voia lui Dumnezeu, ca a decedat", spune calugarita.
In paralel cu ancheta penala, staretul si maicutele care l-au ajutat vor trebui sa raspunda si in fata forurilor competente din cadrul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Romane. Potrivit parintelui Costel Stoica, purtatorul de cuvint al Patriarhiei, reprezentanti ai Episcopiei Husilor au plecat ieri spre Manastirea "Sfinta Treime" si au inceput o ancheta ale carei rezultate vor fi facute publice in cursul zilei de azi.

Medicii stiau de boala fetei. Maicuta Cornici suferea de schizofrenie, lucru descoperit de medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Vaslui in urma cu doua luni. Doctorul Lelia Croitoru, directorul SJU, a declarat ca pe 10 aprilie, seara, Irina Maricica Cornici a fost adusa la Camera de garda a spitalului de doua maicute si de fratele tinerei.

Interesant este faptul ca, la internare, medicul a remarcat semne suspecte pe trupul fetei. Mai exact, ea prezenta leziuni la nivelul incheieturilor miinilor, a picioarelor si in zona cervicala. Semne clare ca tinara fusese supusa unor "tratamente" asemanatoare celor care i-au provocat decesul. In mod normal, un pacient diagnosticat cu schizofrenie trebuie tinut obligatoriu sub observatie medicala. Daca familia isi asuma raspunderea si solicita externarea bolnavului, medicul nu se poate opune. Asa s-a intimplat si in cazul maicutei Irina. Pe linga reprezentantii manastirii care au cerut externarea ei din spital, cel care si-a asumat raspunderea pentru plecarea tinerei din spital a fost fratele acesteia.