Potrivit reprezentanților din Ministerul de Finanțe, legea unică a salarizării va elimina cea mai mare parte a sporurilor din sistemul bugetar, în sensul înglobării acestora în salariul de bază, dar fără depășirea pragului de 30%. „Există sporuri specifice pentru fiecare domeniu, ce vor fi incluse în lege.

Câteva sporuri de bază, însă, nu vor fi eliminate, cum ar fi sporul de noapte. În domeniul sănătății, de pildă, există câteva sporuri ce pot fi legate de salariu. Ar putea fi eliminat, totodată, sporul de antenă pe care îl primesc acum polițiștii”, a declarat Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul de Finanțe.

Ierarhizare

Săptămâna trecută, oficialii Ministerului Muncii au propus criteriile de echivalare a activității din diverse domenii bugetare. Printre acestea se numără importanța socială a muncii prestate, riscurile asumate în desfășurarea profesiei, dar și incompatibilitatea funcției.

Un alt criteriu se referă la nivelul studiilor, ceea ce înseamnă că un funcționar cu doctorat va fi altfel remunerat decât unul cu studii medii. Evaluarea va ține cont și de complexitatea activității prestate, adică un paznic va fi altfel plătit decât un medic.

Regimul incompatibilităților este un alt criteriu de evaluare și se referă la faptul că unii dintre bugetari nu au voie să mai aibă alte joburi în afară de cel de la stat.

„Sunt niște principii la care mai lucrăm.Am încercat să echivalăm niște funcții din diverse domenii. De exemplu, munca prestată de un profesor de gradul l echivalează cu cea a unui muzeograf și cu a unui medic primar”, a declarat Răzvan Condurățeanu, consilier la Ministerul Muncii.

Sindicatele nu sunt de acord

Sindicaliștii susțin că nu vor accepta criteriile propuse pentru că nu există o echivalare corectă a funcțiilor. „Nu a existat o ierarhizare clară a criteriilor convenite cu Ministerul Muncii. A fost doar un set de principii prin care să fie evaluată fiecare funcție din minister”, susține Răzvan Bordiceanu, vicepreședinte al Federației Naționale a Funcționarilor din Administrație.

Vasile Marica, președinte al Federației Naționale a Funcționarilor din Administrație, susține că principiile propuse de Guvern nu sunt viabile. „Pentru că nu ai în spate o creștere salarială, nu ai cum să susții o astfel de echivalare a funcțiilor.

Nu poți ca după judecător, pe care îl consideri cel mai important într-o societate, să-l pui pe medic, dacă nu ai cu ce să-l plătești. De unde ai bani să-l aduci pe medic sub judecător ca nivel de salarizare?”, declară Vasile Marica.

Banca Mondială, element-cheie

Potrivit secretarului de stat în Ministerul de Finanțe, Gheorghe Gherghina, Ministerul Muncii a început deja consultările cu reprezentanții Băncii Mondiale, instituție avizată în elaborarea de strategii bugetare. „Instituția oferă, de regulă, modele de legi aplicate în state cu economii apropiate de cea a României. Un astfel de model ar putea fi aplicat și la noi”, a mai spus Gherghina.