Social 2 Martie 2009 15:38
Primaria Mangalia intentioneaza sa ridice, in parteneriat public - privat, un orasel turistic pe o suprafata totala de 200 hectare, complex ce va cuprinde herghelie, parc de distractii, teren de golf si un outlet, a declarat pentru NewsIn primarul Mangaliei, Mihai Tusac.

"Complexul turistic va porni de la herghelia din Mangalia, in momentul de fata primaria purtand discutii cu reprezentantii Romsilva pentru punerea in circulatie turistica a hergheliei", a precizat Tusac.

Totodata, acesta a subliniat ca autoritatile locale negociaza cu sase societati din tara si strainatate realizarea si construirea unui parc de distractii cu tematica Western, ce va cuprinde si un aquaparc. "Parcul de distractii, defasurat pe o suprafata de 35 de hectare, se va construi in vecinatatea hergheliei, si va avea ca tema Vestul Salbatic. El va oferi modalitati de petrecere a timpului liber, de la plimbari cu poneii pana la show-uri specifice, dar acest obiectiv va cuprinde si un parc acvatic", a mentionat edilul.

De asemenea, spune primarul, in prelungirea hergheliei se va realiza un teren de golf de mari dimensiuni, desfasuarat pe o suprafata de 50 de hectare, proiect ce va presupune cea mai mica investitie din orasel, circa doua milioane de euro.

Al patrulea si ultimul proiect din cadrul coplexului turistic il reprezinta dezvoltarea unui centru comercial de tip outlet. "Am contactat o companie italia specializata pe astfel de proiecte. In viitorul apropiat vom pune la punct detaliile si mijloacele prin care vom aduce marci de renume in interiorul outletului", a adaugat Tusac.
Potrivit primarului Mangaliei, proiectul oraselului turistic este momentan la stadiul de discutii si negocieri, iar lucrarile se vor desfasura pe durata 2 - 3 ani.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.