Galeria de arta contemporana Pavilion Unicredit este in mod simbolic, o ciudata alaturare de semnificatii. Totul devine insa mult mai clar pentru ca echipa galeriei Pavilion, si-a spus astazi, intr-o deschidere oficiala, “declaratia de credinta”.
"Statement" este proiectul curatorial al Liei Perjovschi, pe care il vom putea accesa in perioada 19 februarie-19 aprilie 2009, in spatiul unei banci devenit centru de arta.

In spatiul romanesc, atat de ignorant in materie de arta contemporana, era nevoie de “o alternativa”, un spatiu dedicat artei contemporane si cunoasterii in general.


Proiectul galeriei de arta din centrul Bucurestiului, acel loc al confluentelor de mesaje trecute si prezente si al ideologiilor, a fost generat de echipa revistei Pavilion, care a organizeaza si Bienala de Arta Contemporana de la Bucuresti. Razvan Ion si Eugen Radescu au atras in jurul lor ca intr-un joc cu atomi, oameni importanti din zona artei, dar pe cei care impartasesc aceleasi idei. Surprinzator o banca, imagine mitica a tranzactiilor si a afacerilor, se implica in acest proiect. Banca sustine financiar primul centru independent de arta si cultura deschis sub numele Pavilion UniCredit, fiind, totodata, partener strategic al Bienalei Internationale de Arta Contemporana Bucuresti.

Artista romana Lia Perjovschi devine curatorul galeriei Pavilion Unicredit, iar Dan Perjovschi face parte din board-ul noii institutii, care a atras de asemenea in mecanismul ei, tineri implicati in procesul artei, precum curatorul Bucharest Biennale 4, Felix Vogel sau pe Andrei Craciun, pe post de coordinator.

“E magic pentru ca lucrurile se intampla!”, a declarat Lia Perjovschi in cadrul evenimentului de deschidere a galeriei. Iar afirmatia ei capata relevanta gandindu-ne la reticenta cu care este perceputa, in Romania, atat la nivel politic cat si social, arta. “Vreau oameni care vin sa caute ceva! Nu zombie care sa spuna “ce e asta?", "asta-i arta"?!”, a exclamat Lia Perjovschi, asa cum probabil ca si alti artisti si curatori ajunsi la capatul rabdarii, simt sa spuna. In acest context, conotatia magismului pe care o are deschiderea unui centru dedicat intru totul artei si gandirii contemporane nu mai mira.

Experienta de cercetare a Liei Perjovschi devine prin expozitia “Statement”, “declaratia de credinta” a noului centru si in acelasi timp scrierea unui scenariu pentru cele ce vor urma, la Pavilion. Dar, mai ales, este vorba si despre expunerea-prin diverse materiale: mijloace vizuale, tehnice sau chiar improvizatii-a unui set de argumente care sustin o anumita viziune fata de arta, cea prea des negata in cultura romana a prezentului. “Din perspectiva mea, am sa incurajez firescul naturaletea. M-am saturat de copii”, spune Lia Perjovschi.

Este vorba in fapt despre straduinta de a ridica stacheta in randul artistilor romani si a consumatorilor de arta, prin oferta unei alternative la modelele traditionale. Astfel, o revista de arta care a creat o Bienala, deschide acum UN centru permanent pentru arta contemporana.


PAVILION UNICREDIT este un spatiu independent work-in-progress, un spatiu de productie si cercetare al vizualului, al discursivului si al performativului. Este un loc al gindirii critice si care promoveaza o intelegere implicata socio-politic a artei si a institutiilor culturale. Functia vitala a spatiului va ramine, insa, concretizarea.
PAVILION UNICREDIT va organiza 3-4 expozitii anual, evenimente discursive, un program de proiectii de filme si un program educational informal numit Free Academy.

In spatiul centrului va functiona una dintre cele mai importante zone de informare din tara compusa din CONTEMPORARY ART ARCHIVE (o arhiva creata de Lia si Dan Perjovschi) si PAVILION RESOURCE ROOM (o non-arhiva creata de Razvan Ion si Eugen Radescu).

Acest centru si toate resursele sale va fi deschis pentru toti cei care ”vor sa stie mai mult” si sa depaseasca o “cultura a vizualului second-hand”. “Statement” de Lia Perjovschi, devine prima sursa de inspiratie, iar aceasta cautare este o metamorfozare a lumii mediate de internet, care este adusa intr-un spatiu expositional.

Photo: Ioana Nitu. Courtesy: PAVILION UNICREDIT.Lia Perjovschi, STATEMENT, mixed media research, 2009.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.