Purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj, Magda Badescu, a declarat astazi la Craiova ca procurorii care au participat la judecarea cererilor de intrerupere a executarii pedepsei formulate de Serghei Gorbunov au procedat corect, relateaza NewsIn

Potrivit lui Badescu, in urma verificarilor s-a stabilit ca procurorii s-au conformat obligatiilor profesionale prevazute de Codul de Procedura Civila si de Legea Magistratilor.

„S-a stabilit ca procurorul a pus concluzii de admitere la judecarea pe fond a cererii de intrerupere a executarii pedepsei, iar hotararea a fost adusa la cunostiinta conducerii Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj in sedinta saptamanala de analiza a solutiilor, asa cum se obisnuieste. La aceasta sedinta a participat intreg colectivul de procurori, iar in urma discutiilor si analizelor ce s-au facut, s-a decis ca nu exista motive pentru recurarea sentintei“, a declarat Magda Badescu, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj.

Aceasta a mai precizat ca rezultatul anchetei au fost inaintat Parchetului ICCJ si CSM. „Rezultatul acestor verificari a fost inaintat, atat Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si Consiliului Suprem al Magistraturii, singurele organe abilitate sa se pronunte cu privire la legalitatea exercitarii atributiunilor de serviciu ale procurorului“, a mai spus procurorul Magda Badescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.